92 de ani. 92 de ani efemeri. Atîţia au trecut de la marea unire din 1918. Ca român nu pot decît să mă bucur că acest popor s-a adunat într-o formă recunoscută oficial, cea de stat naţional, la acelaşi nivel cu restul europenilor, şi că a rezistat atîta timp.

Dar, în acelaţi timp, nu se poate să nu îmi displacă că mulţi dintre români şi o parte a teritoriului românesc nu se regăsesc în forma oficială cunoscută de vreun secol şi ceva ca România. Mă refer, evident, la Basarabia, Bucovina şi Republica Moldova.

Ca român nu se poate să nu îmi displacă erodarea acestui stat din care fac parte şi decăderea continuă a acestui popor. Acum două milenii cucerisem o treime din Europa sub conducerea lui Burebista, pe vremea cînd eram numiţi daci, iar acum sîntem codaşii aceluiaşi continent. Ca popor trăim din ce în ce mai prost, din ce în ce mai manelizat, dacă îi pot spune aşa, din ce în ce mai înfrînt. Televiziunile şi indirect incultura şi prostia pe care ele le promovează, au subjugat acest popor. Cultura tradiţională, deja aruncată la gunoi de către comunişti, a fost treptat înlocuită de cultura banului şi a manevrelor duplicitare, parţial moştenite de la regimul distrus (cel puţin oficial) acum aproape 21 de ani.

Dar românii mai au încă o urmă de naţionalism. Dincolo de spectacolul paradei de azi şi de circul mediatic în care s-a transformat în ultimul timp totul, dincolo de sărăcia şi problemele zilnice, dincolo de discursurile sforăitoare şi tupeul politicienilor pe care i-au ales să-i reprezinte, românii încă se mai consideră români. Este ceva ce încă nu ne-a fost luat, o urmă din demnitatea pe care ar trebui să o simţim cu toţii.

S-a spus de mai multe ori în ultimul an că mămăliga nu explodează cu referire la mentalitatea acestui popor, dar nu este în întregime adevărată. Da, afirmaţia este corectă în cazul mămăligii explodînde, dar încă nu sîntem acolo. Încă. Aniversarea de azi este o aducere aminte a acestui lucru, doar una dintr-o serie. Românilor ar trebui să li se aducă aminte mai des de moştenirea lor, de performenţele pe care strămoşii lor le-au avut în ciuda unor condiţii vitrege şi, mai ales, de faptul că sînt capabili să-i întreacă în orice. Puterea este a noastră, a fiecăruia dintre noi.