După cîţiva ani de intensă folosire cureaua de la pantaloni şi-a dat obştescul sfîrşit în cursul zilei de ieri. După intense săpături arheologice prin dulapuri căutînd după curelele pe care ştiam că le am (aparent s-au trezit unii să facă ordine pe acolo răvăşind totul - cel puţin din punctul meu de vedere) am renunţat să le mai caut şi m-am decis să îmi iau una nouă.
Prima problemă a fost preţul... ultima oară cînd am avut tangenţă cu standurile de curele de pantaloni a fost la ceva tîrg de îmbrăcăminte acum vreo doi ani şi, nefiind deloc tentat să-mi iau una nou, nici nu m-am prea uitat la preţuri.
Prima oprire a fost magazinul Crişul, mai ales că era cel mai aproape şi nu am avut nici un chef să pierd timpul aiurea să caut ceva util dar pe care nu prea pun mare preţ... mi-e suficient să-mi ţină pantalonii strînşi şi atit. După cîteva învîrteli prin magazin am văzut că preţurile nu variau prea mult: între 60 şi 100 de lei (cel puţin pe la modelele la care am aruncat o privire mai atentă). într-un singur loc era o promoţie, iar curelele erau la 30 de lei bucata.
Pînă la urmă am rămas la o curea luată de la magazinul Inedit de la etajul 2... iar partea cea mai interesantă a fost cînd am ajuns acasă: erau prea puţine găuri în curea. Dacă aş fi folosit-o aşa cum a venit din fabrică aş fi folost-o degeaba... era prea largă. Aşa că am făcut o gaură nou (nu vă gîndiţi la prostii
) în cel mai neaoş stil românesc şi (cel puţin pe moment) funcţionează perfect.



Editura Litera - carti online

Mitsubishi