Din ce-am înțeles de pe twitter, luni seara a avut loc finala concursului Românii au talent pe ProTv. Nu m-am uitat, am avut lucruri mult mai bune de făcut decît să-mi pierd timpul și neuronii cu spectacolul ăla al lor... dar sînt curios. Pe twitter am văzut tot felul de reacții la adresa concursului, de la o mulțime de mesaje aruncate la grămadă în toată părțile și venite din toate părțile la reacții de respingere față de falsitatea și lipsa de talent și de cunoaștere a propriilor limite venite din partea unora dintre concurenți.
Voi ce părere aveți despre concurs? Eu nu l-am urmărit pentru că am văzut secvențe de la concursurile altor nații și am văzut cît de lipsiți de talent sînt unii. Știu mult prea bine că avem la rîndul nostru poame din astea (fiecare are un talent anume, dar unii se străduie o viață fără să-l găsească) și n-am dorit să mi se acrească prea mult de poporul ăsta. Am remarcat prea multe chestii în ultimul timp pentru a mai dori să-i văd pe unii care nu au simțul ridicolului și apar pe o scenă pe care n-au ce căuta... riscul de a sparge tembelizorul este prea mare.
Voi ce ziceți? Care dintre concurenți se merită urmărit pe viitor? (asta mă interesează cel mai mult) Sînteți dispuși să urmăriți sau să participați la o nouă ediție?
PS Știu de faza că "nu ești blogger dacă nu scrii despre Românii au talent". Eu nu mă consider a fi blogger, așa că scutiți-mă.



Editura Litera - carti online

Mitsubishi