
În perioada de criză economică şi în situaţia în care consumul energetic al omenirii este în creştere, gheaţa care arde şi cantităţile mari de resurse care să susţină o industrie vor atrage cu siguranţă atenţia multora. Pentru moment însă, gheaţa care arde este doar o ştire interesantă şi atît. Nu este tocmai nouă, dar încă nu s-au făcut prea multe în direcţia exploatării ei.
Gheaţa combustibilă, sau hidrat de gaz natural, este un amestec de apă şi metan. S-a format prin îngheţarea apei şi includerea metanului în interiorul structurii cristaline sferice. Acest proces are loc de obicei pe fundul oceanelor la o temperatură de aproximativ de 2 grade Celsius unde presiunea apei este de cel puţin 30 de atmosfere, dar mai are loc şi în zonele foarte reci ale planetei (de exemplu Alaska şi Siberia) unde temperatura scade sub -30 grade Celsius permitînd sferelor de gheaţă să captureze metan în interior. Cînd este topită sau depresurizată gheaţa se transformă în apă şi gaze naturale, iar un decimetru cub de hidrat eliberează la topire cam 168 de litri de metan gazos.
Rezervele mondiale de hidrat de metan sînt estimate la 400 de mii de miliarde de metri cubi, cea mai mare parte a zăcămintelor se află sub apă, la adîncimi de 300-500 metri în stratul de sedimente de pe fundul oceanelor. În zonele de uscat, poate fi găsit doar în stratul îngheţat numit permafrost, la aproximativ 800 metri adîncime.
Cercetătorii chinezi au găsit depozite necunoscute în luna septembrie pe platoul Qinghai - Tibet. De curînd guvernatorul provinciei Qinghai, Luo Huining, au anunţat că vor intensifica explorarea provinciei pentru ceea ce ar putea viitoarea sursă de energie. Se estimează că rezerva de acolo este echivalentă cu 35 de miliarde de tone de petrol, ceea ce ar asigura energia Chinei pentru 90 de ani. Cu toate acestea, China nu se grăbeşte: tehnologia ce ar permite folosirea industrială nu este încă pusă la punct.
Informaţii mai detaliate despre hidratul de metan se găsesc pe ecomagazin.ro, iar mai recente despre depozitele chineze pe smartplanet.com.



Editura Litera - carti online

