Cînd au început să se vehiculeze cifrele promovabilităţii la bacalaureat acum cîteva săptămîni mă întrebam cum vor reacţiona facultăţile: era cît se poate de clar că vor avea probleme cu numărul de studenţi (sau cel puţin candidaţi, dacă mai există vreuna care solicită examen de admitere) înscrişi în primul an de studii.
Zilele astea mi-a ajuns pe la urechi o ştire pe care nu am avut prilejul să o comentez pînă acum: o universitatea Apollonia din Iaşi îi acceptă pe cei care au terminat liceul (nu le pot spune absolvenţi pentru că nu-s aşa ceva), dar nu au luat notă de trecere la bacalaureat. Sau cel puţin aşa a susţinut rectorul Vasile Burlui.
Întîrzierea asta cam neprevăzută a avut, totuşi, un efect bun: am avut prilejul să observ cum presa i-a dat în freză (la figurat, vorbind, evident) rectorului. Pe lîngă faptul că este ilegală (o spune prea multă lume, nu sînt avocat ca să fiu 100% sigur, dar înclin să îi cred), situaţia de a accepta la facultate oameni fără bacalaureat de final de liceu este atît de nouă pentru mine încît nu o pot pune în altă categorie decît cea a Absurdistanului românesc.
Prefer să mă abţin de la prea multe comentari... Dar din punctul meu de vedere chestia asta e doar un alt exemplu al importanţei banilor în societatea noastră. Unii ar fi în stare să mintă, să înşele, să fure, să îndoaie sau chiar să încalce legile. Avem toate şansele ca în viitor să devenim nişte ferengi mutanţi.



Editura Litera - carti online

Mitsubishi