Am rămas dator cu o explicaţie în urma articolului de ieri, dar aseară nu am mai reuşit să-l scriu. N-are rost să intru prea mult în detalii (vroiam să o fac, dar pur şi simplu nu se merită), dar are legătură cu unul dintre lucrurile la care unii dintre semenii noştri sînt experţi în aşa ceva: să te vorbească pe la spate. Spuneţi-i bîrfă, spuneţi-i rea voinţă... n-are importanţă cuvîntele (se pot găsit altele mai potrivite) dacă aţi înţeles atitudinea la care mă refer.
Retoric vorbind, oare cîtă falsitate e nevoie să aibă cineva ca să începi să cleveteşti despre cineva pe care l-ai considerat prieten la un momente dat pentru o perioadă de cîţiva ani şi apoi, în timp ce-l bîrfeşti, să apelezi la el pentru ajutor? Tot retoric, oare cît de prost trebuei să fii ca să laşi pe internet asemenea vorbe despre persoana respectivă. Spre deosebire de oameni (majoritatea se simt jenaţi să îţi împărtăşească vorbele rele auzite de prin alte părţi despre tine), se spune că internetul nu uită niciodată şi, chiar dacă ai şters mesajul sau articolul respectiv, conţinutul lui poate apărea în altă parte sau pot rămîne în memoria temporară a motoarelor de căutare. Informaţiile circulă, este inevitabil.
Revenind la subiectul articolului de ieri, nu demult am avut deosebita "plăcere" să descopăr că una dintre creaturile pe care le consideram ca făcînd parte dintre prietenii mei se încadrează perfect în paragraful precedent. A trebuit să fac un ditamai experimentul ca să verific informaţia respectivă, dar pînă la urmă am reuşit iar piţipoanca a dispărut rapid din orice lista de contacte în care o aveam. Am renunţat să pomenesc detalii despre ea pentru că aş face exact acelaşi lucru care mi-a displăcut la ea... însă pot spune cu siguranţă că la facultatea de psihologie din Cluj Napoca nu se învaţă despre internet şi despre cei 6 (sau 7 ani) de acasă.
Din punctul meu de vedere, atunci cînd am avut o problemă cu cineva am preferat să-i zic în faţă de fiecare dată cînd am ocazia. Uneori m-a costat cîte o prietenie sau mai rău, cîneva s-a supărat cu adevărat, dar întotdeauna a fost mai bine aşa: prefer vreo 2-3 prieteni adevăraţi decît vreo 20-30 prieteni de ocazie. Ambele categorii sînt inevitabile atunci cînd ai contact cu lumea, dar măcar am un mecanism de filtrare foarte faci şi care nu dă niciodată greş.
Nu ştiu cît des este răspîndit acest mod de gîndire, dar am observat destule cazuri în care oamenii promiteau multe dar cînd era vorba să le pună în practică veneau cu tot felul de scuze şi/sau dispăreau în ceaţă. Ca şi curiozitate personală mi-ar face plăcere să ştiu în ce moment oamenii ajung la concluzia că prefăcătoria şi lipsa unei coloane vertebrale este un mod mai bun de a avea succes decît a-şi ţine cuvîntul dat... dar probabil nu voi afla niciodată asta.
Editura Litera - carti online
Mitsubishi
