Cam toată ziua de azi au fost aduse osanale fostului rege Mihai I de Hohenzollern cu ocazia aniversării împlinii a 90 de ani. Sper să nu greşesc prea tare, dar din ce-am observat au fost (şi sînt în continuare prin mass-media şi nu numai) unii care dacă ar fi fost politicos să-l pupe în fund ar fi făcut-o fără nici o ezitare.
Mihai I a fost azi prin parlament, prima oară după 64 (şi ceva mărunţiş) de ani şi a rostit un discurs care a fost difuzat cam pe toate canalele media româneşti (cel puţin radio şi televizor). N-am prea fost atent la ce-a spus, aveam treburi mult mai importante de făcut decît să-l ascult, iar accentul ciudat nu m-a mărit deloc dorinţa de a-l asculta atent. Mă gîndesc că dacă îl căutaţi pe internet o să-l găsiţi reprodus într-o duzină de locuri, cel puţin în următoarele cîteva zile. N-am de gînd să-l reproduc aici.
S-au găsit vreo doi care să se supere pentru că am scris pe twitter (textul fiind preluat automat şi pe facebook) "Într-o societate normală aniversarea zilei de naştere a unui rege trădător ar fi fost trecută sub tăcere. O tăcere ruşinoasă-"... dar n-am ce le face. Perspectiva dintre noi este opusă, am scris de anul trecut de ce consider abdicarea lui o trădare la adresa familiei lui.
Nu se spune degeaba (de exemplu) că căpitanul de navă maritimă părăseşte ultimul nava atunci cînd ea se scufundă. Din punctul meu de vedere conducatorul unui popor (oricare ar fi el) este în serviciul acelui popor şi, dacă e nevoie, trebuie să fie gata să moară oricînd pentru el. Din punctul de vedere al datoriei şi al perspectivei asupra morţii am fost mereu mai apropiat de samuraii japonezi decît de românii şi de creştinismul cu care se mîndresc unii. Poate tocmai de aceea nu pot să îi iert regelui gestul de a pleca viu din ţară pentru a trăi o viaţă banală altundeva, aiurea prin Europa. Ştiu că nu i-a fost uşor, dar a făcut-o oricum şi nu am găsit nici o dorinţă în el de a lupta pentru/de a reveni în sînul poporului care l-a produs - nici măcar atunci cînd regimul comunist a dispărut.
Ziua de azi mi-a adus aminte de două dintre articolele scrise mai demult (aici şi aici) cu acelaşi subiect. Cel de-al doilea l-am scris după ce l-am auzit pe Traian Băsescu emiţînd o părere asemănătoare cu a mea referitoare la fostul rege. Dacă Băsescu şi-ar da demisia azi din poziţia de preşedinte n-aş avea nici o problemă cu asta (ba mai mult, probabil că l-aş felicita pentru serviciul făcut ţării prin semnarea demisiei, dar asta este altă poveste) pentru că este o persoană oarecare (în sensul de cetăţean obişnuit al României) care a ajuns preşedinte de ţară în urma unor anumite circumstanţe politico-sociale. Dar, aşa cum am spus-o şi în primul articol, Mihai I a fost educat pentru a fi şef de stat - am alte pretenţii cînd vine vorba de el.
Editura Litera - carti online
Mitsubishi
