Una dintre ştirile pe care le-am auzit mai devreme la radio, cît eram prin oraş, m-a făcut să rîd zgomotos şi să caut informaţii suplimentare imediat ce m-am întors pe la calculator.
Problema unora este că Camera Deputatilor a adoptat tacit în cursul zilei de azi propunerea legislativă a deputatului Mircia Giurgiu prin care se elimină din legea educaţiei prevederea privind obligativitatea predării istoriei şi geografiei în limbile minorităţilor naţionale. Iniţiativa legislativă a fost adoptată tacit deoarece termenul stabilit pentru dezbatere şi votul final, adică 1 mai, a fost depăşit. Senatul este camera decizională. care va aproba sau va refuza această propunere legislativă, dar deja unele tîrfe politice din UDMR au fost puşi deja pe jar (nu vreau să insiste asupra detaliilor, o parte dintre ele le puteţi găsi aici).
Unul dintre spectacolele preferate pe care le urmăresc la orice oră şi cam în orice condiţii este cel în care gunoaiele umane gen Marko Bela şi Tokes Laszlo (în cazul de faţă, dar şi Corneliu Vadim Tudor este exact la fel) sînt futute prin toate metodele posibile. Cu cît este mai mare futaiul cu atît este mai bine, iar spectacolul mai plăcut. Vor autonomie teritorială? Vor stat în stat în interiorul României? Merită futuţi prin toate găurile.
În cazul de faţă este o încîntare să vezi că după ce indivizii ăia s-au strofocat şi au făcut tot felul de tîrguri şi alianţe ca să-şi atingă scopurile acestea sînt date înapoi într-unul dintre cele mai banale moduri posibil. Este de aşteptat ca reacţia celor din UDMR să fie una vehementă, care să pună în pericol "alianţa" politică pe care au făcut-o... dar nu cred că o vor face. Am spus-o de fiecare dată cînd am avut ocazia şi voi continua să o fac mereu: UDMR-ul este tîrfa politică a aceste ţări, au făcut alianţe cu toată lumea doar pentru a rămîne un pic mai mult la putere.
Din punctul meu de vedere, nu am fost niciodată de acord ca anumite materii importante precum istoria şi geografia să fie învăţate în altă limbă decît cea română pentru simplul motiv că este SINGURA limbă naţională a României. Mă bucură faptul că unii politicieni mai au în ei măcar o urmă de normalitate şi de coloană vertebrală... rămîne de văzut în ce măsură această urmă va afecta în vreun fel, asemenea valurilor, restul normalităţii din această ţară.



Editura Litera - carti online

Mitsubishi