N-am pretenţia de a fi istoric, deşi subiectul mă pasionează, aşa că nu-mi luaţi părerea ca atare. De fiecare dată cînd dau peste vreun articol care abordează istoria veche a românilor, adică Dacia şi locuitorii ei, am tendinţa de a lăsa multe lucruri deoparte pînă apuc să-l citesc pînă la capăt. Azi am dat peste aşa ceva, se găseşte în Formula As, o revistă care a abordat în numeroase ori originea românilor (cel puţin din ce-am remarcat eu de-a lungul timpului) prin perspectiva dacologiei. Adică a originilor strict dace ale acestui popor, cu o foarte mică influenţă romană.
Teoria curentă a originii românilor este cea a romanizării Daciei şi are o vechime de aproximativ un secol şi jumătate... adică cam din perioada revoluţiei din 1848. Generaţia care a luat parte la acele evenimente a promovat (cu un deosebit succes, aş putea spune) latinitatea poporului român şi chiar au împrumutat denumirea oficială pentru el de la capitala imperiului roman. 160 şi ceva de ani mai tîrziu sîntem încă tributari acelei promovări intense, devenind chiar o teorie în toată regula pe care o învăţăm la istorie. Astfel am ajuns a fi singurul popor care se trage din doi bărbaţi: Decebal şi Traian (dacă ar fi să amintesc despre una din glumele care circulau pe vremuri). Din punctul meu de vedere acea teorie scîrţîie din toţi ţîţînii, dar asta este cu totul altă poveste.
Acum însă mă interesează altceva: cîţi dintre voi sînteţi interesaţi să aveţi ca materie de studiu (fie la liceu, fie la facultate, fie în timpul liber) dacologia? Adică să-i studiaţi pe daci cu un manual (hai să-i zicem aşa pentru moment) bine pus la punct. Aţi vrea să fie în programa oficial în Ministerul Învăţămîntului?
Articolul despre care scriam mai devreme se numeşte Perit-au dacii? Şi dacă da, de ce?. Merită citit.



Editura Litera - carti online

Mitsubishi