După cum probabil unii dintre voi ştiţi deja, în 22 mai va fi în Bucureşti parada homosexualilor şi a lesbienelor care vor ieşi în pas de defilare prin Bucureşti pentru a-şi etala lumii podoabele. Marşul va fi autorizat între orele 17.00 si 19.00 şi se va defăşura din Bulevardul Unirii pînă în Piaţa Constituţiei.

Ceea ce a fost denumit atît de englezist GayFest a început pe 17 mai de Ziua Internaţională a luptei împotriva homofobiei şi transfobiei. Este deja la a şaptea ediţie, iar festivalul homosexualilor a pregătit şi un program artistic ce conţine expoziţii, filme de scurt metraj, ateliere de teatru şi concerte de pian, conform anunţurilor Asociaţiei Accept. Vernisajul mai cuprinde fotografii şi texte despre istoria lesbienelor, homosexualilor, bisexualilor, persoanelor care au făcut operaţii de schimbare de sex (transgender) din SUA, Marea Britanie şi Germania.

Din punctul meu de vedere, eu n-am nici o treabă cu ei. Atîta vreme cît nu mă agresează şi nu îi agresează pe cei la care ţin n-au decît să facă ce vor. Ce face fiecare persoană cu sexualitatea lui este în întregime problema lui sau a ei şi a partenerilor cu care are de-a face de-a lungul vieţii.

Problema este că nu toţi gîndesc aşa, iar pe unii chiar şi ideea unui act sexual între două persoane de acelaşi sex îi oripilează... despre a urmări sau chiar a face parte dintr-un asemenea act nici nu se mai pune problema. Li s-ar întoarce stomacul pe dos în primele secunde. Religia şi ceea ce majoritatea dintre noi considerăm normalitate şi-au spus amprenta şi/sau accentuat o reacţie care exista deja, accentînd-o.

Aşa că au apărut reacţii, unele chiar foarte vehemente, la fiecare dintre marşurile homosexualilor şi lesbienelor, nu doar prin România. Cu reacţiile de pe la noi sîntem mai familiarizaţi, dar există şi prin alte colţuri ale lumii. Trebuie, totuşi, menţionat că într-o oarecare măsură maşurile homosexualilor au o parte din vină reacţiilor atît de vehemente pentru că, cel puţin la început, au dorit să şocheze prin felul de a se îmbrăca şi a se comporta şi să atragă atenţia asupra lor. Le-a reuşit din plin. Din cîte ştiu (şi sper să nu mă înşel prea tare) acum sînt mai temperate.

O reacţie pe care eu o consider într-o oarecare măsură amuzantă este reprodusă mai jos, este un mesaj care l-am primit pe unul dintre grupurile la care sînt abonat. Mi se pare amuzant pentru că este prea mult stres în dorinţa lor de a-i opri pe homosexuali, un stres aproape patologic, aş putea spune. De obicei nu pot decît să rîd de aşa ceva, ştiind foarte bine că rîsul este cea mai bună formă de vindecare în cazul stresului.