Profesorii, medicii şi preoţii sînt trei categorii sociale care au impus respectul de-a lungul timpului din cauza influenţelor benefice pe care le-au avut (de obicei) în viaţa celor din jurul lor şi a societăţii în general. Rolurile lor vă sînt clare şi foarte bine stabilite, de nişă aş putea spune.
De obicei profesiile care implică o specializare prea mare sînt cele mai vulnerabile în condiţii de criză, chiar şi dacă sînt esenţiale bunului mers al civizilaţiei. Şi-ar putea imagina cineva un viitor fără profesori, medici şi preoţi? Probabil că da, iar filmul respectiv s-ar numi foarte descriptiv "Înapoi în epoca de piatră".
Dacă preoţii se pot fofila cu mult succes efectelor crizei pentru că veniturile de la buget sînt doar o parte mică a cîştigurilor, două dintre aceste categorii istorice, profesorii şi medicii, sînt în criză zilele acestea mai mult decît de obicei şi pe bună dreptate. Sistemul creat pentru a-i sprijini i-a lăsat baltă de prea multe ori, iar metodele de a ocoli lipsa de bani nu prea sînt acceptate, cel puţin declarativ. Meditaţiile profesorilor pentru note de trecere şi pacheţelele (plicurile) medicilor înainte de operaţie sînt încă foarte la modă în România ca produs secundar al sistemului, dar uneori nici acestea nu sînt de ajuns. Nici profesorii şi nici medicii nu pot fi învinovăţiţi în întregime pentru situaţia curentă: adaptarea la lumea înconjurătoare este o condiţie elementară a supravieţuirii. Chiar şi ei trebuie să se adapteze. Respectul istoric pentru ei a ajuns să se uzeze mult, este o victimă colaterală a vremurilor actuale.
Vina lor este în măsură şi vina noastră: tolerăm acest sistem fără a căuta să-l schimbăm prea mult. Poate atunci vom putea să ne respectăm noi înşine ca popor, este un lucru esenţial pentru a putea cîştiga respectul altora.
Editura Litera - carti online
Mitsubishi
