Astăzi este Igantul, iar românii, conform tradiţiei, taie porcii. În cadrul credinţei populare se crede că în noaptea de Ignat porcii visează că vor fi tăiaţi, aşa că de la această dată nu se mai îngraşă, nu mai pun carne pe ei şi nu mai mănîncă. Singura activitate permisă în această zi era tăierea porcului.
O credinta musceleană îndeamnă: „Chiar de n-ai tăia un porc, taie cel puţin o pasere: găină, raţă, gîscă; ori înţeapă creasta la o găina neagra ca să dea sîngele, că aşa e bine: să vezi sînge în ziua de Ignat, că numai atunci vei fi ferit de boale".
Există şi obiceiul ca porcul tăiat să fie încălecat. Astfel, Ion Creangă mărturiseşte în „Amintiri din copilarie”: „La Crăciun, cînd tăia tata porcul, şi-l pîrlia, şi-l opăria, şi-l învălia iute cu paie, de-l înăduşii, ca să se poată rade mai frumos, eu încălecam pe porc deasupra paielor şi făceam un chef de mii de lei". Tudor Pamfile menţionează că „Prin unele părţi se crede că dacă se dă copiilor cari se scapă, noaptea în pat cu udul, să mănînce coada porcului şi vor scapa de această slăbiciune”.
Obiceiul este foarte vechi, aparent, Ignat fiind o divinitate solară, şi a fost preluat de creştini oferindu-i şi un nou patron: sfîntul Ignaţie Teoforul. Sacrificile porcine sînt comune atît indienilor şi egiptenilor, cît şi romanilor şi geto-dacilor. Porcul şi mistreţul apar deseori în vestigiile artistice descoperite în vechile teritorii ale tracilor, se poate presupune că la 20 Indrea geto-dacii aveau un ritual privind sacrificarea porcului iar obiceiul s-a păstrat de-a lungul mileniilor. Altfel nu se explică de ce, în toiul postului de Craciun, acestui animal i se face pomana care este mîncată de cei care participă la taiere. Chiar şi denumirile zilei de 20 Indrea din calendarul popular (Ignatul Porcilor, Ignatul sau Inatoarea) se explică prin Heneti, atestat ca trib trac, nume ce se traduce prin „scufundare în apă; purificare; jertfă; (a)sfinţire”, de unde limba romănă a mai păstrat cuvintele a înota, chindie, condei şi a încondeia.
La români tăierea porcilor se face în mod tradiţional azi, de obicei în zori, sau în ziua de Ajun, iar evenimentul este prilej de bucurie şi petrecere. Obiectiv vorbind, nu este vorba de orgii sîngeroase (deşi omorîtul porcului nu este pentru cei miloşi sau slabi de inimă) ci de un prilej de reunire a comunităţilor de la sate, de celebrare a bunăstării, de urari de bine si asa mai departe.
Astfel, cu ocazia tăierii porcului se prăjeste carnea proaspătă, se mănîncă şoric, se destupă sticle de vin sau ţuică, se cinstesc vecinii şi ajutoarele la spintecare, se face pomana porcului cu bucăţi de carne gătite, cu cîrnaţi proaspeţi în vreme ce copiii se înghesuie la şoric şi la jucat cu „băşica porcului” (în balonul făcut din vezica animalului se pun boabe de porumb şi se zdrăngăne cît de multe se poate).
Uniunea Europeană din care facem parte în ultimii cîţiva ani are unele cerinţe de modificare a acestor obiceiuri, mai ales din punctul de vedere al omorîrii animalului, dar pînă acum nu a prea avut succes prin satele româneşti unde tradiţia a rămas intactă.
Editura Litera - carti online
Mitsubishi
