Guvernul a aprobat, într-un final, o mult așteptată versiune a legii vaccinurilor obligatorii, iar după ce va intra în vigoare copiii nu vor mai fi primiți în grădinițe și școli fără o serie de vaccinuri prevăzute în calendarul național de vaccinare precum și cele administrate în situații epidemiologice unor grupuri de persoane sau întregii populații (împotriva diferiei, tetanosului, tusei convulsive, rujeolei, rubeolei, oreionului, hepatitei B).

Detalii găsești aici, dar e bine să știi că răspunderea pentru vaccinarea copiilor revine părinților, reprezentantului legal sau persoanei care se ocupă de creșterea și îngrijirea lor în baza unei măsuri speciale, iar consimțămîntul pentru vaccinare se prezumă ca fiind dat (refuzul se face în scris). Cazurile medicale, în care copilul nu poate fi vaccinat din motive de sănătate, sînt o categorie aparte și nu fac subiectul acestui articol.

Pe de altă parte, guvernul a aprobat ieri proiectul de lege privind reglementarea muncii de la distanță, ea prevede obligativitatea introducerii în contractul individual de muncă a mențiunii că e vorba de ”tele-muncă” dacă este cazul. Proiectul urmează să meargă în parlament pentru dezbatere și vot. Cîteva informații despre subiect găsești aici.

Ca programator pot lucra de oriunde (cu condiția să am electricitate, acces la internet și suficientă liniște ca să-mi derulez activitatea fără prea multe întreruperi) și pentru oricine din lume (teoretic vorbind, pentru că unii clienți sînt dificili și dialogul cu ei este foarte delicat, ca să-i spun așa), așa că am o idee cum e să lucrezi de la distanță. Nu este singura pasiune de pe urma cărei poți cîștiga bani într-o asemenea manieră, iar o reglementare a ei este necesară: atunci cînd relația furnizor-beneficiar nu este stabilită printr-un contract special conceput pentru ea (între companii / PFA) rămîne de stabilit într-un contract de muncă clasic (dacă-i pot spune așa). Ar mai rămîne doar de convins oamenii să muncească eficient, ceea ce e considerabil mai greu decît stabilit regulile muncii lor.

Ultimul subiect în reprezintă creșterea (din nou) a accizelor la carburant: la începutul acestui an a fost eliminată supra-acciza de 7 eurocenți pe litru, dar se dorește revenirea ei, ceea ce ar duce cu o creștere de aproximativ 45 de bani a prețului pe litru de carburant. Ideea mi se pare excelentă, chiar dacă creșterea asta se va propaga și va duce la scumpirea altor produse. Băieți, creșteți acciza aia cu încă 1 sau 2 euro, poate așa îi puteți convinge pe oameni să-și schimbe mașinile.

Schimbarea este oricum inevitabilă: unele țări se gîndesc deja să limiteze sau să interizică circulația vehiculelor cu combustie internă. Am un Diesel de 10 ani pe care s-ar putea să nu-l mai folosesc în cîțiva ani dacă voi ajunge cu el prin vestul Europei (de exemplu) și mă cam gîndesc deja să-l schimb. N-am făcut-o încă pentru că mașinile electrice de acum nu mă satisfac deloc, și probabil voi trage de Skoda aia pînă găsesc o mașină care să-mi placă sau pînă cînd sistemul de încărcare ale vehiculelor electrice va fi pus la punct. Mulți nu-și permit schimbarea asta, acum, dar pot fi convinși să o facă în următorii ani, inclusiv prin intermediul accizei la carburanții fosili.

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

User Rating: / 1
PoorBest  
Vaccinurile obligatorii, munca la distanță și accizele la carburanți - Dan-Marius Sabău - articole diverse: 5.0 out of 5 based on 1 reviews.


JEmbedAll, the best Joomla native extension

Cumpără și descarcă JEmbedAll, cea mai bună extensie nativă Joomla pentru dezvoltarea site-ului tău!

Cutia cu surprize

Vinde și cumpără produse realizate manual (handmade) prin intermediul site-ului Cutia cu surprize.

kanji kendo

Vino și practică kendo la CS Ronin-Do Oradea

servicii în tehnologia informații

Oferim servicii de consultanță în IT, dezvoltare de site-uri și aplicații online.

web design consultanță software applicații

Dezvolt aplicații și realizez pagini web, așa că ai ajuns la locul potrivit dacă cauți pe cineva în domeniu IT, dezvolt extensii Joomla! și ofer consultață pe marginea activităților tale pentru eficientizarea acestora și implementarea sau dezvoltarea ulterioară a unor sisteme informatice care să-ți transforme afacerea într-o mașinărie bine unsă. Pentru informații suplimentare poți să mă contactezi.