Cîteva observații legate de mitingurile de luna asta:

După cele cîteva îmbrînceli dintre manifestanți și jandarmi de sîmbătă, primăria București a anulat tîrgul de Crăciun din Piața Victorie (cu bîlbele și ciondănelile de rigoare, care nu puteau lipsi, doar sîntem în România și e vorba de PSD). Cu toate acestea, protestatarii n-au cîștigat mare lucru. Aș putea spune că a fost aproape o înfrîngere pe motiv de violență. Mi-e un pic cam ”teamă” (în sensul că-s mai degrabă îngrijorat decît că mi-e cu adevărat teamă) că violența dintre protestatari și PSD+ALDE este inevitabilă, dar aș prefera să nu o pornească cei din stradă (în cazul în care, totuși, se va ajunge la așa ceva). Am ajuns într-o situație în care cineva trebuie să cedeze și nimeni nu o face. Putem să strigăm unii la alții cît dorim, efectul urletelor e limitat - mai devreme sau mai tîrziu se va trece la următorul nivel.

Pe de altă parte, gigeii de la ”putere” se pregătesc de ”un miting de protest, nu pentru susținerea Guvernului, a lui Dragnea, a programului de guvernare. E un miting împotriva statului paralel, împotriva abuzurilor, împotriva ascultării telefoanelor. Un miting pe care românii l-au cerut. Mesajul este că aceasta este majoritatea, aceștia sunt românii, care vor altceva, mesajul poate o să fie receptat și la Bruxelles” (citatul îi aparține lui Codrin Ștefănescu, secretarul general adjunct al PSD, e preluat de aici).

  • O reacție era de așteptat, dar modul în care a fost promovată ea e o glumă de prost gust: singurul stat paralel e-n mințile îmbîcsite cu fumuri ale PSD și ALDE (probabil că nu-n toate, ci doar a celor care susțin mizeria aia).
  • "Majoritatea" aia e de fapt de aproximativ 20%, cei care s-au dus la vot anul trecut și au pus ștampila pe PSD și ALDE. Să vorbești în numele unei majorități tăcute e oarecum riscant: s-ar putea să te aprobe (o perioadă), dar s-ar putea ca (mai devreme sau mai tîrziu) să-ți dea peste nas. Mulți nu s-au dus la vot anul trecut pentru că n-au avut pe cine vota și n-au crezut că pot face o schimbare, dar se vor duce cu siguranță la următorul vot și vor vota anti-PSD+ALDE.
  • Am auzit pe unii lăudîndu-se că scot în stradă 1 milion de oameni care să susțină PSD în toată țara (nu e o laudă nouă, dar au scos-o la înaintare și-n ultimele zile). Anul trecut n-au ieșit mai mult de cîteva sute, m-aș mira să iasă acum mai mult de cîteva mii, fie și plătiți fraieriți cu niște mărunțiș. Nu-i împiedică nimeni pe oameni să declare ce vor, dar există repercursiuni dacă spun prostii (fie și numai miștoul celor din jur).

 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

User Rating: / 1
PoorBest  
Mitinguri de decembrie - Dan-Marius Sabău - articole diverse: 5.0 out of 5 based on 1 reviews.


JEmbedAll, the best Joomla native extension

Cumpără și descarcă JEmbedAll, cea mai bună extensie nativă Joomla pentru dezvoltarea site-ului tău!

Cutia cu surprize

Vinde și cumpără produse realizate manual (handmade) prin intermediul site-ului Cutia cu surprize.

kanji kendo

Vino și practică kendo la CS Ronin-Do Oradea

servicii în tehnologia informații

Oferim servicii de consultanță în IT, dezvoltare de site-uri și aplicații online.

web design consultanță software applicații

Dezvolt aplicații și realizez pagini web, așa că ai ajuns la locul potrivit dacă cauți pe cineva în domeniu IT, dezvolt extensii Joomla! și ofer consultață pe marginea activităților tale pentru eficientizarea acestora și implementarea sau dezvoltarea ulterioară a unor sisteme informatice care să-ți transforme afacerea într-o mașinărie bine unsă. Pentru informații suplimentare poți să mă contactezi.