|
"Cu capãtul arcurilor, trecînd,
|
|
|
| Prima pagina | ||
|
Ultimele articole
@ 31 iulie 2010
@ 30 iulie 2010
@ 29 iulie 2010
@ 28 iulie 2010
@ 27 iulie 2010
Ultimele comentarii
Raisalari @ Paula Seling - Nu mă lăsa să ştiu
|
Eticheta BBC
Adaugata la 25 iulie 2010
Acum cîteva zile BBC a anunţat (aici) descoperirea unui nou monument din neolitic în acelaşi stil ca şi Stonehenge şi aflat în apropierea acestuia. Acesta se află la 900 de metri de pietrele gigantice de la Salisbury Plain (adică Stonehenge) şi are o vechime de 4500 de ani (conform speculaţiilor). Conform tot acestor speculaţii, el a fost folosit ca şi loc de ritualuri de înmormîntare.
Ce a mai rămas din
Categoria: istorie
exista 0 comentarii
Adaugata la 06 iulie 2010
Mă întreb cîţi dintre voi sînt interesaţi să afle mai multe informaţii despre Universul în care trăim şi stadiile sale anterioare. Ei bine, unul dintre articolele de la BBC.co.uk prezintă aici o imagine care prezintă cel mai vechi stadiu al Universului susprins cu obiectele create de tehnologia curentă umană. Este vorba de telescopul european Planck care a fost lansat anul trecut tocmai pentru a supraveghea "c
Categoria: Stiinta
/ Astronomie
exista 0 comentarii
Adaugata la 04 mai 2010
Sau cum era percepută România acum 46 de ani. Un documentar BBC.
Categoria: diverse
exista 0 comentarii
Adaugata la 28 aprilie 2010
Ce poate fi mai frumos decît un stol de pinguini zburînd?
Reportajul de la BBC avîndu-l ca prezentator pe Terry Jones este deja vechi de doi ani, el prezintă o colonie de pinguini din Antarctica (că doar acolo îşi duc traiul de obicei) care, atunci cînd vremea devine prea rea, o iau în zbor spre ţările mai calde şi stau o perioadă în junglă pentru a se întoarce înapoi la polul sud.
PS Dup
Categoria: Lumea vie
exista 0 comentarii
Adaugata la 09 aprilie 2010
BBC prezintă o ştire despre rămăşiţele a două hominide (creaturi asemănătoare oamenilor) care au fost găsite în Africa de Sud, într-o peşteră din Malapa, nu departe de Johannesburg. Ele aparţin unei femele adulte şi a unui tînăr mascul, probabil mamă şi fiu, şi au o vechime de aproape două milioane de ani. Se presupune că aparţin unei specii încă necunoscute.
exista 0 comentarii
Adaugata la 25 martie 2010
Pagina BBC anunţă că a fost identificat un tip de om antic pînă acum necunoscut prin analiza ADN-ului unui deget de la mînă dezgropat dintr-o peşteră din Siberia. Hominidul (creatură asemănătoare omului) a trăit în Asia Centrală acum 30-48 mii de ani.
Echipa internaţională care a analizat materialul genetic al fosilei a declarat că este distinct de cel al Neanderthalienilor şi al oamenilor mo
Categoria: articol
exista 0 comentarii
Adaugata la 12 martie 2010
ZDNet prezintă informaţiile grafice ale BBC bazate pe datele Neilsen, o reprezentare vizuală care explică interactivitatea utilizatorilor de internet şi paginile web pe care le-au vizitat în diverse zone din lume, inclusiv Statele Unite, Australia, Brazilia şi cîteva ţări din Europa (Marea Britanie, Germania, Italia, Spania, Elveţia). Prima imagine reprezintă utilizatorii unici pentru luna ianuarie 2010, iar categoriile (vînz
Categoria: diverse
/ IT-internet-TI
exista 0 comentarii
Adaugata la 08 martie 2010
BBC ne prezintă aici etapele dezvoltării internetului prin creşterea numărului de utilizatorilor.
Imaginile alăturare prezintă doar primul şi ultimul an, în locaţia respectivă puteţi observa şi etapele (anii) intermediari detaliile pe ţări.
Categoria: diverse
/ IT-internet-TI
exista 0 comentarii
Adaugata la 13 februarie 2010
BBC.co.uk prezintă aici un articol despre accidentul lui Nodar Kumaritashvili, membru al echipei de sanie a Georgiei. Acesta era la antrenamentele de dinaintea începerii olimpiadei de iarnă şi în timpul unei curse a pierdut controlul saniei pentru ca mai apoi să intre în coliziune cu un stîlp de oţel de pe margine. Echipele de intervenţie ajunse la faţa locului au încercat să-l resusciteze dar nu au reuşit. Accidentul
Categoria: articol
exista 0 comentarii
Adaugata la 10 februarie 2010
Astăzi BBC a filmat relocarea a treisprezece feline de la Grădina Zoologică din Oradea ca parte a documentarului despre lei şi cea mai mare relocare a leilor din Europa. Ei au ajuns în Oradea în urmă cu cîteva zile au venit să se documenteze despre Zoo. Operaţiunea de mutare a început azi dimineaţă, iar leii și leoaicele, dintre care cel mai în vîrsta are aproximativ 27 de ani, vor decola cu un avion al comp
Etichetele: lei; leoaice; feline; Gradina Zoologica; Zoo; Oradea; Marea Britanie; Anglia; BBC; Yorkshire; Wildlife Park; Africa; Capetown; Drakenstein Park;
exista 0 comentarii
Dacă doriţi să transferaţi 2% din impozitul plătit de persoanele fizice la stat o puteţi face descărcînd fişierul pdf prin titlul de mai sus şi depunîndu-l la Finanţe. Mulţumim.
Compresoare pentru clima auto la cel mai bun pret. Pret de depozit. Livrare in 48 de ore. Garantie 1 an.
IMOBILIARE UNGARIA intermediaza vinzarea de case, imobile si terenuri situate in Ungaria, judetul Hajdu-Bihar, in zona frontierei Bors/Artand, aproape de Oradea. Se adreseaza tuturor locuitorilor Romaniei, dar si romanilor din toata lumea.
 
Pagina este dedicată celor care doresc să înveţe limbi străine, nivelul începător, mediu şi avansat. Conţine pachete pentru engleză, franceză şi germană şi vor continua.
La clubul Sportiv "Ronin Do" Oradea, se practica kendo, antrenamente de 3 ori pe saptamina. Vizitati http://www.r47.info pentru mai multe informatii despre kendo, orar, locatie si contact.
Sffbd.ro este dedicată Ştiinţei, Ficţiunii (SF-ului), Fantasticului şi Benzilor desenate şi are ca scop atît colectarea de ştiri din aceste domenii cît şi dezvoltarea lor în atelier.
Supravirtual SRL este o firma de consultanta si programare. Activitate: programe de calculator (software), web design, seo, optimizare si promovare. Ofera întreaga gama de servicii TI la calitate excelenta si pret bun.
Ziarul Serile Magice este un experiment, un proiect ce urmăreşte dezvoltarea aptitudinilor jurnalistice ale tuturor celor care doresc să facă primele încercări în meseria de jurnalist.
|
|
|
Drept de autor (c) - Dan-Marius Sabau 2004-2009 - Toate drepturile rezervate.
Partener Supravirtual SRL (web design, software, publisher, editura, seo, consult) |
||