Homo religiosus

Cică anul ăsta a fost un record de credincioşi la moaştele Sfintei Parascheva: cam 160 - 200 de mii de pelerini (depinde pe cine întrebi) au stat la coadă (în unele momente de aproape 5 km și pînă la 16 - 20 de ore) să pupe racla în cursul acestei săptămîni. Cam 300 de oameni au avut nevoie de intervenția medicilor pentru că au căzut ”la datorie”.

Chiar, cei din Taiwan or fi avînd o coaliție pentru familie și ”apărarea” valorilor tradiționale locale? Pentru că gigei care să participe la proteste împotriva căsătoriilor persoanelor de același sex cu siguranță au (și-s foarte hilare).

Un articol de la sfîrșitul lunii trecute spune că exorcismul ar fi în creștere în Franța (sînt un pic prea departe și un pic prea în afara subiectul pentru a confirma cu exemple verificate) pe motiv că biserica își pierde din interes, iar inițiativa privată îi ia locul.

Da, știu, banul este ochiul dracului, dar preoții caută să-și adune cîți mai mulți ochi din ăștia în jurul lor. N-am de gînd să încep să analizez afacerile preoților (că-s prea mulți și prea multe ca să mai fac și altceva), dar hai să zicem că am început să-mi pun vreo două întrebări: chiar așa, nu există cumva măcar un bordel prin bisericile și mănăstirile din România?

Nu știu cum au ajuns gigeii la ideea că pornografia este un drog virtual (majoritatea oamenilor care consumă așa ceva o fac ocazional, pentru că n-au cu cine să facă sex sau nu-s deloca satisfăcuți de ceea ce le oferă partenerul / partenera), dar, pînă la urmă, pornografia ajunge și prin bisericile baptiste. Chiar dacă (cel puțin în cazul ăsta) e doar la nivelul discuțiilor.

Motivul e cît se poate le simplu: degeaba încercați să le explicați rațional (fie nu-s capabili să înțeleagă, fie nu vă cred) cum e de fapt lumea, degeaba rîdeți de prostiile pe care le spun sau tîmpeniile pe care le fac (se vor supăra și veți ajunge să fiți ignorați / blocați pe rețelele sociale din aceleași motive ca la explicațiile raționale), degeaba îi insultați că nu-i veți schimba nicicum (mai bine insultă un perete din beton, ai mai multe șanse să obții un rezultat pozitiv).

Îndemnul are sens în contextul în care o parte a chestiei pe care noi o numim civilizație are tendința de a-ți pune ochelari de cal (religia face asta, dar mai sînt și altele) prin care vezi o perspectivă limitată a realității.

Să explici știința oamenilor poate fi relativ ușor, cu condiția să aibă bazele deja formate, o minte deschisă și dorința de a învăța ceva nou.

Fie că îți place sau nu, există două lucruri pe care nu ai cum să le schimbi: faptul că trăiești într-o lume foarte diversă (cu multe religii, cu și mai multe repere personale, cu chiar și mai multe păreri despre... tot) și faptul că simțul umorului este unul dintre etaloanele inteligenței. Adică dacă ești inteligent ai un simț al umorului (foarte) dezvoltat, și o oarecare tendință spre umorul negru.

Da, sînt o mulțime de oameni inteligenți și talentați care cred în ceva (Dumnezeu, Isus, Allah, Zeus, etc - la cîte mii de divinități au fost create pînă acum de oameni ai de unde alege), și s-ar putea să folosești informația asta pentru a-ți susține propria credință perspectiva asupra subiectului.

I-am întîlnit ieri pe ”soldații romani” care au pus în scenă pe străzile Oradea mizeria cunoscută drept ”drumul crucii”. N-am stat la spectacol pentru că nu mă interesează perpetuarea unei traume de acum două milenii.

Pentru un ateu toate religiile sînt bizare. Nu doar toate cele 4200 de religii despre care se spune că ar exista în lumea asta, ci însăși conceptul de a pune botul la povestea pentru copii inventată de x-ulescu de peste drum sau gigelul mort acum două milenii și jumătate. La fel de bizară este  și capacitatea unei mase oarecare de oamen

Este, evident, Islamul. Cel puțin așa-l consideră cei de la BBC News. Pînă în 2070 ar putea să-i întreacă ca număr de adepți pe creștini și să devină cea mai mare religie a lumii.

Extremiștii nu au legătură cu o religie sau alta, nu au legătură nici măcar cu religia (deși aceasta pare să-i încurajeze cel mai mult să iasă în evidență), dar par să existe în abundență în jurul nostru. Sărăcia cruntă și ignoranța (ambele influențate de lipsa unei educații decente) fac parte din explicațiile succinte cînd vine vorba de apa

Sau perioada în care religia mitologia face bine la turism, iar creștinii își lasă cruciații acasă și vizitează Ierusalismul fără a purta arme. Mai degrabă aduc bani de date localnicilor, ciocanul, dalta și pămătuful arheologiloe ori saliva pe care o lasă pe pereții atinși de omul transformat în zeu.

Cică pe la mănăstirea Tutana, prima mănăstire întemeiată în Å¢ara Romănescă de călugări veniți de pe Muntele Athos, ar trece nu doar gigei în căutarea lui dumnezeu, ci și gigei în căutarea ființelor extraterestre. Sau măcar a urmelor acestora inscripționate pe cărămizile bisericii vechi: pe una dintre cărămizi este desenat un gigel costumat

Asiaticii au ideea de Cale. Adică fiecare are Calea lui în viață, cu oamenii care vin și pleacă, cu idei care vin și trec, cu repere care se schimbă în timp, odată cu maturizare și dezvoltarea personală. Aș putea continua, dar trebuie să fi înțeles deja ideea.

Discuția alăturată are oarecum legătură cu ideea de Cale: Bart Campolo este fiului unui evanghelist creștin, Tony Campolo, care e vestit în anumite colțuri ale lumii. Vreme de ani buni, decenii chiar, Bart a fost creștin, dar a renunțat la credința sa, dar a continuat să fie capelan (unul umanist) la universitatea Californiei de Sud. Înregistrarea alăturată conține o discuție dintre Bart și Seth Andrews despre eperiența fostului creștin.

Concluzia? Fanaticii și extremiștii sînt periculoși, indiferent dacă aparțin nazismului, comunismului sau oricărei religii dintre zecile existente acum. Motivul este unul singur: cretinii ăia percep doar o bucățică mică din lumea în care trăim cu toții, ignoră faptul că majoritatea este diferită față de ei și combat cu tot ce pot perspective

Între noi fie vorba, mă doare-n cot ce spune biblia despre homosexualitate - nu sînt creștin, nu sînt nici homosexual, și nu mă deranjează nici creștinii și nici homosexualii (cu excepția momentelor în care oricare dintre ei încearcă să-mi bage pe gît sau în alte părți ale corpului ceva ce nu-mi doresc).

Dar biblia și homosexualitatea reprezintă o scuză foarte bună pentru a trimite un mesaj: interpretarea bibliei (sau oricărei alte ”cărți de căpătîi” pe care se interpretează o religie sau un cult) ad literam este greșită.

Un sondaj a fost realizat de IRES în cursul acestei săptămîni și s-a întins pe două zile, 13-14 august 2015, incluzînd 1001 indivizi de 18 ani și peste 18 ani, multi-stratificat, probalistist, considerat reprezentativ la nivel național. Subiectul a fost percepțiile populației de pe plaiurile mioritice asupra religiei și comportamentului reli

Subcategorii

Homo religiosus - Musulmanii

Homo religiosus - Crestinii

Homo religiosus - Hindusii

User Rating: / 1
PoorBest  
Homo religiosus - Dan-Marius Sabău: 5.0 out of 5 based on 1 reviews.


JEmbedAll, the best Joomla native extension

Cumpără și descarcă JEmbedAll, cea mai bună extensie nativă Joomla pentru dezvoltarea site-ului tău!

Cutia cu surprize

Vinde și cumpără produse realizate manual (handmade) prin intermediul site-ului Cutia cu surprize.

kanji kendo

Vino și practică kendo la CS Ronin-Do Oradea

servicii în tehnologia informații

Oferim servicii de consultanță în IT, dezvoltare de site-uri și aplicații online.

web design consultanță software applicații

Dezvolt aplicații și realizez pagini web, așa că ai ajuns la locul potrivit dacă cauți pe cineva în domeniu IT, dezvolt extensii Joomla! și ofer consultață pe marginea activităților tale pentru eficientizarea acestora și implementarea sau dezvoltarea ulterioară a unor sisteme informatice care să-ți transforme afacerea într-o mașinărie bine unsă. Pentru informații suplimentare poți să mă contactezi.