Una dintre știrile zilei de azi mi-a atras atenția într-un mod oarecum iritant: de anul viitor prima zi a săptămînii va fi duminică. Cel puțin prin calendarele BOR. Ei susțin că ziua învierii unuia dintre zeii lor (adică Isus) este duminică și de aceea ar trebui să fie prima zi a săptămînii. Din cîte am înțeles pe calendarele lor (adică cele emise de Biserica Ortodoxă Creștină) se va face o de limitare clară între dumincă și restul săptămînii care va face din această zi prima din săptămînă.

Şi totuși, ce e cu sfînta zi de luni? Ce-a pățit de a fost retrogadată în asemenea hal de către cre(ș)tinii din BOR după cîțeva zeci bune de ani, poate chiar secole, de dominație? între noi fie vorba, ziua în sine este la fel de sfîntă ca întotdeauna, doar că unii dintre preoți au uitat de modestia și umilința de care ar trebui să dea dovadă iar tupeul le-a crescut la cer. Poate tocmai de aceea unii preoți așa zis creștini au impresia că își pot permite cam multe în această țară în care majoritatea populației s-a declarat (în lipsă de altceva mai bun) creștină. Dacă nesimțirea mai crește mult va ajunge să fie sanctificată și oamenii se vor închina sfîntului tupeu mai dihai decît la sfîntul duh.

Sînt ateu, după cum (probabil) se știe. Le respect credința celor care o au, oricare este ea, indiferent de zeitatea căreia i se închină... dar, cu toate acestea, mă cam doare în cot (ca să mă exprim frumos - da, e doar o exprimare) de motivația celor de la BOR. Ce tipăresc ei pe calendarele lor este în întregime problema celor care le cumpără (pentru că da, toate-s pe bani în creștinismul ortodox), dar nu pot spune că mă încîntă prea tare. în primul rînd pentru că poate crea confuzie, în al doilea rînd pentru că poate crea anumite tensiuni.

Personal nu folosesc calendarele creștine, nu am folosit niciodată și nici nu am de gînd să încep să o fac. Nu țin nici o sărbătoare de-a lor, așa că un calendar al sărbătorilor creștine ar fi pur și simplu redundant. Nu știu sigur ce aș face dacă aș primi unul cadou, dar ideea de a-l folosi pe post de hîrtie igienică mi se pare foarte tentantă... mai ales acum, cînd sfînta zi de luni în care nici măcar iarba nu crește (conform credinței populare) a fost detronată iar săptămîna lor amărîtă va începe duminica.

User Rating: / 0
PoorBest  
Sfinta zi de luni - Dan-Marius Sabău: 0 out of 5 based on 0 reviews.


JEmbedAll, the best Joomla native extension

Cumpără și descarcă JEmbedAll, cea mai bună extensie nativă Joomla pentru dezvoltarea site-ului tău!

Cutia cu surprize

Vinde și cumpără produse realizate manual (handmade) prin intermediul site-ului Cutia cu surprize.

kanji kendo

Vino și practică kendo la CS Ronin-Do Oradea

servicii în tehnologia informații

Oferim servicii de consultanță în IT, dezvoltare de site-uri și aplicații online.

web design consultanță software applicații

Dezvolt aplicații și realizez pagini web, așa că ai ajuns la locul potrivit dacă cauți pe cineva în domeniu IT, dezvolt extensii Joomla! și ofer consultață pe marginea activităților tale pentru eficientizarea acestora și implementarea sau dezvoltarea ulterioară a unor sisteme informatice care să-ți transforme afacerea într-o mașinărie bine unsă. Pentru informații suplimentare poți să mă contactezi.