În cursul zilei de ieri, în sala festivă a liceului (sau Colegiu Naţional - mai recent) Mihai Eminescu din Oradea, a avut loc întîlnirea foştilor absolvenţi. Ştiam despre eveniment de ceva timp, aşa că m-am dus pregătit pentru orice. Am făcut şi cîteva poze, cele mai reuşite dintre ele se pot găsi pe Picasa aici.
Întîlnirea a fost prezidată de doamna Maria Oniţa, directoarea liceului. N-au fost prea mulţi absolvenţi, dar au fost unul şi unul. Au mai fost nişte reprezentanţi ai consiliului elevilor şi ai părinţilor. S-a făcut o prezentare a proiectelor pe care direcţiunea CN Mihai Eminescu doreşte să le facă împreună cu cei care au absolvit deja (mai demult sau mai recent) în ajutorul elevilor de acum.
Am aflat cu plăcută surpriză că acum şcoala are aproape 1500 de elevi de toate vîrstele începînd din clasa întîi pînă la a doisperezecea... o noutate faţă de perioada în care am făcut acolo gimnaziul.
Pe vremea cînd am terminat liceul nici una dintre facultăţile din ţară nu a venit pe la noi să ne prezinte serviciile pe care le oferă (în sensul facultăţilor de profil, a cursurilor şi materiilor lor, etc), dar am terminat liceul acum 15 ani şi cîteva luni - e normal ca lucrurile să se schimbe între timp. Ieri am aflat că se fac vizite din partea facultăţilor, dar ele sînt scurte şi insuficiente. Se doreşte ca absolvenţii să vină în ajutorul actualilor elevi cu sfaturi şi perspective dobîndite în urma experienţei de viaţă.
Mai sînt şi alte proiecte, precum crearea unei reviste a şcolii care să reziste mai mult de cîteva numere sau a unei asociaţii care să fie o punte de legătură dintre vechile generaţii, dar o să revin la ele cînd va fi cazul.



Editura Litera - carti online

Mitsubishi