Un pic mai devreme căutam nişte informaţii pe reţea şi, printre rezultatele motorului de căutare, am dat peste balada Mioriţa, în varianta culeasă de Vasile Alecsandri. Am recitit-o, prima oară după destui ani, şi, fără să vreau, am căzut un pic pe gînduri. Lumea spune că este balada pesimistă şi conţine obsesia morţii apropiate, a sfîrşitului de care ciobănelul nu are cum să scape. I-au dat şi un nume atitudinii: fatalism mioritic.

Am rămas cu o nedumerire: UNDE văd ei asta? Am recitit balada de vreo două ori şi nedumerirea mea a rămas tot acolo. Concluzia e ca nu le înţeleg modul de gîndire (mă refer la cei care au furnizat o asemenea interpretare), şi probabil nu îl voi înţelege niciodată. Din punctul lor de vedere, ciobănelul se identifică din prima cu o victimă (adică la primul zvon că cei doi indivizi vor să-l omoare) şi, nevăzînd nici o scăpare, îi cere mioarei să le spună să-l îngroape, iar mamei lui să-i transmită că s-a însurat.

Eu nu văd nici un fel de fatalism în chestia asta. De ce? Haideţi să vă dau interpretarea mea (de dragul interpretării nu o să mă leg de faptul că ciobanul poartă o discuţie cu o oaie).

La început oaia spune: „Stăpîne, stăpîne,/Îţi cheamă ş-un cîne,/Cel mai bărbătesc/ Şi cel mai frăţesc,/Că l-apus de soare/Vreau să mi te-omoare.”

Ţinînd cont de răspunsul ciobanului, se poate face presupunerea că a chemat cîinele, sau poate chiar pe toţi, a mai luat un ciomag şi s-a înarmat pînă în dinţi (a luat totul mai puţin AK-47 şi tancul, şi asta doar pentru că nu le avea încă la dispoziţie), pregătit să meargă la război.

Răspunsul este: “Oiţă bîrsană,/De eşti năzdrăvană/Şi de-a fi să mor/În cîmp de mohor,/Să spui lui vrîncean...” Adică ceva de genul „dacă chiar vor reuşi să mă omoare, spune-le....”. Şi apoi continuă (urmează interpretarea mea): dar, dacă, totuşi, îi va omorî înainte de a-l omorî ei, nu se mai poate întoarce acasă pentru că o să îl caute alţii să îl pedepsească sau să se răzbune, iar pentru asta trebuia să dispară. Dar ştia că mama lui o să-l caute, şi, ca să nu se îngrijoreze, îi spune oii să-i transmită că s-a însurat şi că era sănătos, să nu-i spună că a aşteptat noaptea ca să-i măcelărească pe doi indivizi ce se dovedeau a fi o ameninţare directă pentru ca mai apoi să-i îngroape în pădure.

Soveja, Judeţul Vrancea.

Pe-un picior de plai,
Pe-o gură de rai,
Iată vin în cale,
Se cobor la vale
Trei turme de miei,
Cu trei ciobănei.
Unu-i moldovan,
Unu-i ungurean
Şi unu-i vrîncean.
Iar cel ungurean
Şi cu cel vrîncean,
Mări, se vorbiră,
Ei se sfătuiră
Pe l-apus de soare
Ca să mi-l omoare
Pe cel moldovan,
Că-i mai ortoman
Ş-are oi mai multe,
Mîndre şi cornute
Şi cai învăţaţi
Şi cîni mai bărbaţi.
Dar cea mioriţă,
Cu lînă plăviţă,
De trei zile-ncoace
Gura nu-i mai tace,
Iarba nu-i mai place.
— Mioriţă laie,
Laie, bucălaie,
De trei zile-ncoace
Gura nu-ţi mai tace!
Ori iarba nu-ţi place,
Ori eşti bolnăvioară,
Drăguţă mioară?
— Drăguţule bace,
Dă-ţi oile-ncoace,
La negru zăvoi,
Că-i iarbă de noi
Şi umbră de voi.
Stăpîne, stăpîne,
Îţi cheamă ş-un cîne,
Cel mai bărbătesc
Şi cel mai frăţesc,
Că l-apus de soare
Vreau să mi te-omoare
Baciul ungurean
Şi cu cel vrîncean!
— Oiţă bîrsană,
De eşti năzdrăvană
Şi de-a fi să mor
În cîmp de mohor,
Să spui lui vrîncean
Şi lui ungurean
Ca să mă îngroape
Aice, pe-aproape,
În strunga de oi,
Să fiu tot cu voi;
În dosul stînii,
Să-mi aud cînii.
Aste să le spui,
Iar la cap să-mi pui
Fluieraş de fag,
Mult zice cu drag;
Fluieraş de os,
Mult zice duios;
Fluieraş de soc,
Mult zice cu foc!
Vîntul, cînd a bate,
Prin ele-a răzbate
Ş-oile s-or strînge,
Pe mine m-or plînge
Cu lacrimi de sînge!
Iar tu de omor
Să nu le spui lor.
Să le spui curat
Că m-am însurat
C-o mîndră crăiasă,
A lumii mireasă;
Că la nunta mea
A căzut o stea;
Soarele şi luna
Mi-au ţinut cununa.
Brazi şi păltinaşi
I-am avut nuntaşi,
Preoţi, munţii mari,
Păsări, lăutari,
Păsărele mii,
Şi stele făclii!
Iar dacă-i zări,
Dacă-i întîlni
Măicuţă bătrînă,
Cu brîul de lînă,
Din ochi lăcrimînd,
Pe cîmp alergînd,
De toţi întrebînd
Şi la toţi zicînd
„Cine-a cunoscut
Cine mi-a văzut
Mîndru ciobănel,
Tras printr-un inel?
Feţişoara lui,
Spuma laptelui;
Mustăcioara lui,
Spicul grîului;
Perişorul lui,
Peana corbului;
Ochişorii lui,
Mura cîmpului?“
Tu, mioara mea,
Să te-nduri de ea
Şi-i spune curat
Că m-am însurat
C-o fată de crai,
Pe-o gură de rai,
Iar la cea măicuţă
Să nu spui, drăguţă,
Că la nunta mea
A căzut o stea,
C-am avut nuntaşi
Brazi şi păltinaşi,
Preoţi, munţii mari,
Păsări, lăutari,
Păsărele mii,
Şi stele făclii!