La finele anului 2011, din dorința manifestă de a continua inițiativa valorizatoare și modelatoare a lui Ion Hobana asupra literaturii de ficțiune speculativă și a fantasticului romănesc, cu sprijinul moral al lui Gerard Klein, pentru a păstra amintirea lui Vladimir Colin cu îndemnul la citirea și recitirea scrierilor acestuia, se decernează pentru a cincea oară P

A doua ediție de Lecturi Urbane Oradea va avea loc în data de 12 noiebrie 2010, începînd cu ora 17, în amfiteatrul Bibliotecii Județene Gheorghe Şincai din Oradea. Adresa bibliotecii este Str. Armatei Romăne nr. 1/A. Pentru cei care nu știu unde se află adresa asta să meargă în parcul Bălcescu, este vorba de o clădi

Acum cîteva zile Societatea Romănă de Science Fiction and Fantasy a publicat povestirea lui Ben Ami cu titlul Suspendați într-o rază de soare. Este un text interesant care se merită citit, descrie o lume aparte a unei civilizații umane care a fost nevoită să părăsească Pămîntul. Amenințărea la adresa vieții de pe planetă reprezentată de coliziunea unui corp ceresc cu

Așa cum am anunțat și aici, vineri au fost Lecturile Urbane în Oradea. Prima ediție. Am fost și eu pe acolo, cu o carte adusă de acasă. Una alesă la întîmplare din bibliotecă, scrisă de Stephen King. Fiind prima oară la așa ceva, am vrut să fiu sigur că o să am ce citi și


Revista electronică de critică a literaturii science-fiction ''Pro-Scris'' și-a deschis porțile și și-a primenit culoarea (a devenit verde, ca Padurea Sherwood). Iată ultimele articole scrise acolo:

Cătălin Ionescu - Pro-Scris funcțional sau trista poveste a unei cenzuri...
Citește mai departe... Comentează

Unul dintre articolele peste care am dat în ultimul timp tratează un proiect mai special care mi-a atras imediat atenția: proiectul Lecturi Urbane.

Articolul este Citește mai departe... Comentează

Subcategorii

Literatura - Stiintifico-fantastica

Literatura - Lecturi urbane

User Rating: / 1
PoorBest  
Literatura - Dan-Marius Sabău: 5.0 out of 5 based on 1 reviews.


JEmbedAll, the best Joomla native extension

Cumpără și descarcă JEmbedAll, cea mai bună extensie nativă Joomla pentru dezvoltarea site-ului tău!

Cutia cu surprize

Vinde și cumpără produse realizate manual (handmade) prin intermediul site-ului Cutia cu surprize.

kanji kendo

Vino și practică kendo la CS Ronin-Do Oradea

servicii în tehnologia informații

Oferim servicii de consultanță în IT, dezvoltare de site-uri și aplicații online.

web design consultanță software applicații

Dezvolt aplicații și realizez pagini web, așa că ai ajuns la locul potrivit dacă cauți pe cineva în domeniu IT, dezvolt extensii Joomla! și ofer consultață pe marginea activităților tale pentru eficientizarea acestora și implementarea sau dezvoltarea ulterioară a unor sisteme informatice care să-ți transforme afacerea într-o mașinărie bine unsă. Pentru informații suplimentare poți să mă contactezi.