Omul zăcea în praful arenei obosit și plin de sînge. Rănile îl dureau iar aerul pe care se căznea cu a tîta greutate să-l tragă în piept era de o fierbințeală agonizată, abia își mai simțea membrele și sabia scurtă pe care încă o mai ținea în mînă. Soarele îl orbea așa că gladiatorul încercă să-și mute privirea de la el, o siluetă întunecată apăru în imediata sa apropiere. Era adversarul și prietenul său, Epaphor, care avea să-l omoare dacă nu își revenea în următoarele secunde – regulile erau clare în această privință. în alte condiții ar fi sperat la viață, dar nu era o luptă obișnuită.

Omul căzut la pămînt încercă să se ridice fără prea mult succes. Rana pe care o avea la piciorul de sprijin era prea profundă iar gladiatorul rănit se prăbuși din nou cu un geamăt adînc. Se folosi de noul impuls pentru a se rostogoli cît mai departe de cel care se apropia dar își scăpă arma în chiotele infernale ale mulțimii de oameni din arenă. Acum Marcus era sigur că șansele sale de a supraviețui erau mult mai mici decît înainte, aproape nule; încercă cu disperare să se ridice din nou în picioare și de data aceasta reuși cu mare greutate. Din partea mulțimii care îi înconjura pe cei doi luptători se auzi un nou val de strigăte de tot felul:

- Omoară-l, Epaphor! Acum ai prilejul!

- Mai ai o șansă Marcus!

- Ia-ți arma, gladiator nenorocit! Ia-ți arma și omoară-l pe porcul ăla!

Capul îi vîjîia, iar Marcus înțelegea cu greutate sunetele care treceau peste zidul de piatră și străbăteau porțiunea de praf și pietre din arenă pentru a ajunge pînă la el. în afară de umbra întunecată care contrasta atît de mult cu soarele strălucitor al peninsulei italice și zgomotele de fundal a mulțimii care-i înconjura gladiatorul nu era capabil să vadă decît propria armă căzută în apropiere. Umbra prietenului său era interpusă între el și armă, trebuia să ajungă la ea pentru a se putea apăra. Şi mai ales pentru a-și cîștiga libertatea chiar dacă asta însemna moartea unuia dintre puținii oameni pe care îi stima și la care ținea cu adevărat.

Pentru început încercă să-l ocolească pe Epaphor dar acesta se interpuse în continuare între el și arma căzută, o strălucire palidă veni dinspre umbra cea întunecată: era scutul adversarului care, împreună cu cîrligul pe care îl ținea în mîna dreaptă, erau armele care îl făceau atît de periculos. Marcus încercă să-l fenteze pentru a-l face să se îndepărteze dar nu reuși, Epaphor se ținea bine pe poziția lui. Lui Marcus nu-i mai rămase decît să riște și să încerce să treacă oricum de gladiatorul din fața lui, se lăsă pe piciorul sănătos și se prefăcu că vrea să sară în partea stîngă dar în ultima fracțiune de secundă o luă în dreapta. Negrul căzu în cursă iar Marcus încercă să-l ocolească îndreptîndu-se șchiopătînd pe o linie curbă spre sabia care strălucea în praf. Nu se dovedi suficient de rapid pentru că Epaphor îl ajunse din urmă și îl lovi puternic cu scutul în spate iar Marcus se prăbuși din nou alunecînd cîțiva metri prin praful fierbinte spre arma sa care încă rămînea prea departe. Epaphor lovi cu piciorul această armă făcînd să se îndepărteze și mai mult apoi reveni cu un salt lîngă adversarul său apoi îl imobiliză punîndu-i piciorul pe piept. Durerea rănilor era întrecută doar de durerea lipsei de aer, iar Marcus se simțea cu adevărat în agonie.

în arenă urletele mulțimii ajunseră la cote noi, atenția tuturor se mută de la cei doi gladiatori la împăratul din tribuna oficială care urma să hotărască soarta celui căzut. Degetul întors spre sol provocă un nou urlet ca de fiară înnebunită de sînge printre spectatori și aduse pe fața negrului o expresie de cruntă dezamăgire.

- îmi pare rău, prietene, șopti.

- De ce? Trebuie să fii liber sau să mori, acestea sînt regulile acestui joc crud.

Privirea încețoșată a lui Marcus nu-i permisese să vadă gestul împăratului, deși ultimul urlet îi dăduse oarecare idee despre ceea ce se întîmpla încă nu înțelegea pe deplin gravitatea situației în care ajunsese. încercă să se întindă după o armă care nu mai era acolo dar fără succes.

Ultimul lucru pe care îl mai percepu a fost acela a unei dureri surde noi între coaste apoi totul explodă în fața ochilor.

 

Anul 2209, Roma

Cu toate că mulțimea ocupa pînă la refuz arena urmărind lupta celor 4 roboți din centrul oamenii continuau să mai sosească în încercarea aproape disperată de a face rost de un ultim bilet la primul spectacol al luptei pînă la moarte a unor roboți gladiatori. Biletele acestei premiere mondiale se epuizaseră cu săptămîni în urmă iar Franco di Carlo, italianul care avusese inițial ideea, se îmbogățise aproape peste noapte. Acum acesta se bucura de spectacol în clădirea reconstruită special pentru ocazii ca acestea după ce aproape două mii de ani zăcuse în ruină, privită cu admirație și respect de milioane de vizitatori în ultimele sute de ani. Nu fusese ideea lui, de a reconstrui Colosseumul, dar îi aproba pe chinezii care au preluat inițiativa asta. Chiria îl costa o avere, dar acum își putea permite. Acum jubila, gîndindu-se că, dacă chinezii refăcuseră și marele zid chinezesc și dacă relația curentă urma să se dovedească fructuoasă, se putea extinde la recreerea asediilor mongole din istoria veche, varianta robotizată. Era optimist.

Cu toții anii trecuți de la ultima luptă ce avusese loc aici oamenii nu se schimbaseră prea mult, aclamațiile și uralele se făcură auzite peste toată arena și zona înconjurătoare cînd unul dintre roboți cu carcasa de culoare albastră a fost distrus de lansatorul de rachete al unuia dintre cei doi inamici galbeni. Singurul robotul albastru rămas întreg pe cele două picioare groase avea acum de-a face cu doi inamici dar se descurcă destul de bine atacului simultan al acestor mașinării ucigașe. Scuturile rezistară la impactul cu rachetele trimise de cei doi vopsiți în galben dar robotul albastru se clătină ca urmare a acestor impacturi succesive, se prăbuși peste o grămadă amestecată de rămășiție ale altor mecanisme de luptă dar se ridică repede și ocoli pentru a le aparea inamicilor din lateral. întreaga era acum plină de resturi mai mari sau mai mici de roboți dezmembrați, urmele unei adevărate armate acum distruse spre deliciul spectatorilor din tribune.

Lanțul care țîșni din robotul din dreapta îl luă prin surprindere pe robotul albastru iar cînd acesta se prăbuși racheta pe care o trimisese spre primul robot devie spre cerul la fel de albastru fără a face nici un rău. Avea să cadă pe sol, dezactivată, după cîteva zeci de secunde. în timp ce mecanismul prăbușit se zbătea încercînd să scape de sub tirul razelor laser care izvorau din corpurile inamicilor care acum se apropiau din ce în ce mai mult șuieratul pe care îl scoase semăna foarte mult cu urletul de agonie al unui om. Lanțul reușise să distrugă scutul care-i protejase pînă în acest moment piciorul iar acum continua să se învîrtă în jurul acestuia cu același efect ca un fierăstrău smulgînd din circuitele și tendoanele din metal pe care le întîlnea. Lichidul folosit de pompele hidraulice ce făceau membrul să se miște începu să se scurgă peste tot, de-a lungul piciorului și prin praful arenei, prezent în ciuda tuturor inovațiilor aduse în ultimul timp.

Lupta nu mai dură mult timp, fasciculele energetice scurtcircuitară sursa de energie a robotului albastru iar acesta rămase în cele din urmă la fel de nemișcat ca și restul rămășițelor mecanice multicolore din jurul lui. Gustul prafului rămăsese la fel ca acela din urmă cu mai mult de două milenii, iar gustul înfrîngerii era mai amar ca întotdeauna. Luminițele roșii ale receptoarelor video care îi ținea loc de ochi se stinseră, dar cu toate acestea Marcus putea să vadă în continuare cerul atît de albastru de deasupra. Nu știa de ce, dar această culoare i se părea fascinantă. După întunericul în care fusese suspendat atîta timp – nici măcar el nu mai știa cît – orice lucru nou îl fascina. Iar culoarea albastră a cerului era ceva nou.

Privirea i se limpezise dintr-o dată, nu avea nici o idee cum sau de ce, restul simțurilor îi urmară rapid doar pentru a deveni conștient de o nouă înfrîngere. Auzea sunetele mulțimii din jurul lui chiar dacă acest lucru i se părea imposibil în aceste secunde, era absolut sigur că trecuse mult timp de la ultima sa bătălie. Şi mai era sigur că murise.

- Să fie acesta Lumea de Dincolo?

Nu știa ce era această lume de după moarte, auzise prea multe păreri diferite, chiar opuse a religiilor gladiatorilor pe care-i cunoscuse odinioară, dar semăna foarte mult cu lumea lui. Poate că se întorsese înapoi în arenă iar lupta și rănile erau doar un coșmar cumplit, îngrozitor. încercă să se miște, nu reuși iar durerea care o resimți din picior îl străbătu trezindu-l la realitatea îngrozitoare: nu fusese un vis.

- Ce naiba mi se întîmplă?

Nu își recunoscu vocea, de altfel nu recunoscu nici măcar sunetele pe care le scoase în încercările sale de a vorbi. Semăna cu un fel de scîrțîit al unor roți de căruță dar mult mai strident. Cu toate acestea era vocea lui.

Imaginea care îi reveni în fața ochilor cînd energia începu să curgă prin cablurile atașate la pieptul robotului avariat de undeva dintr-un panou alăturat îl îngrozi: nu recunoștea aproape nimic. Receptoarele video funcționau din nou, imaginea era foarte clară dar asta nu-l ajuta deloc, se afla într-o lume complet necunoscută. Tavanul era unicul lucru care nu se schimbase față de ceea ce cunoștea el, dar nu înțelegea semnificațiile cablurilor și a soarelui minuscul pe care-l vedea strălucind deasupra capului său. Dar ceea ce îl sperie cel mai mult a fost scheletul metalic care îl privea nemișcat și cu o fixitate înfricoșătoare. Strigătele mulțimii dispăruseră iar o melodie pe care nu o recunoștea fluierată foarte fals se auzea de undeva în jurul lui. întoarse capul și văzu un om îmbrăcat neglijent cu un halat alb și părul lung țîșnindu-i din scalp ca o pădure prin care tocmai trecuse un taifun. Omul era tînăr, nu-i dădea mai mult de 20 de ani și lucra cu un obiect pe care nu îl recunoștea apăsînd pe niște butoane ale acestuia în timp ce pe oglinda de lîngă el apăreau niște litere și desene pe care tipul aproape nici nu le lua în seamă.

- Ai fost lovit destul de rău, fiule! spuse tînărul cu un ton superior cînd îi observă privirea. Dar fii liniștit, te vindec eu.

- Cine ești?

- Ia te uită. De-abia te-ai trezit că și ai devenit curios.

- Unde sînt? continuă robotul parcă ignorîndu-l.

- Acasă, băiete. Acasă.

Privirea lui Marcus căzu pentru prima oară pe fața tînără și extrem de îngăduitoare a celui de lîngă el, nu se vedea nici cea mai mică urmă de cruzimea și nepăsarea specifică unui negustor de sclavi.

- Ce mi s-a întîmplat? arătă el cu capul spre corpul avariat.

- Scutul ți-a fost avariat și ai fost rănit în arenă, un scurtcircuit cauzat de un puls static ți-a distrus sursa de energie. Dar fii liniști, te vei repara în jumătate de oră.

Nu știa cum, dar Marcus înțelegea toate astea. Poate că cel de lîngă el era un vrăjitor puternic – auzise unele zvonuri despre acest gen de persoane – care reușise să-l aducă din morți și să-l închidă în acest corp mecanic. Ridică capul în măsura în care mecanismul avariat i-o permise și observă că circuitele și carcasa se reparau de la sine, nu înțelegea pe deplin de ce.

- S-au schimbat atîtea! se scăpă.

Pentru prima oară omul deveni atent la reacțiile robotului de luptă, era clar acum că în ultima oră surveniseră schimbări importante în modul de gîndire a acestuia. Sau mai corect spus, apăruse un mod de gîndire. Tot ce se întîmplase în ziua respectivă îl făcu să ajungă la o singură concluzie:

- Ce ești tu? Sau mai corect cine?

- Mă numesc Marcus. Am fost gladiator și am murit aici, în arenă. în ce perioadă de timp ne aflăm?

- 2209.

- Atunci sînt mort de aproape 2300 de ani. 2298, ca să fiu mai corect.

Omul scoase un fluierat speriat.

- Vii din Roma antică?

- Afirmativ.

- Şi cum era orașul pe vremea aceea?

în următoarea jumătate de oră mai sosiră cam o duzină de roboți avariați grav sau distruși, dar cei doi avură suficient timp pentru a-și depăna pe scurt viața.

- Acum ce ai de gînd să faci? îl întrebă tînărul spre finalul recuperării. Vei rămîne aici sau vei pleca?

- Să plec?

Marcus încă nu se gîndise la acest lucru dar ideea păru să-l atragă.

- Unde?

- în oraș, în lume. Să încerci să te integrezi acestei epoci. Să vezi cum este libertatea.

- Maturizează-te, băiete, îi servi robotul același ton pe care tînărul îl folosise la început. Oricît de avansați sînteți acum, oamenii nu vor vedea niciodată un robot ca egalul lor. Uită-te un pic în jur. Pe vremuri această arenă a fost folosită de oameni pentru a vedea sclavii omorîndu-se reciproc numai pentru distracție, acum fac același lucru folosindu-se de roboți în locul ființelor umane de odinioară.

Pentru prima oară tonul robotului arăta pasiunea pe care omul de dincolo de carcasa aproape impenetrabilă o trăia.

- Crede-mă, cu toate evoluția tehnologică pe care ați dovedit-o nu ați evoluat prea mult din punct de vedere moral.

- Bine, bine, dădu înapoi tînărul. Nu este nevoie să te enervezi doar pentru asta. Ei bine, reveni el la subiectul original, ai de gînd să pleci sau nu?

- Mă vei opri cumva sau nu?

- Cum să te opresc?! Sînt doar un amărît de ajutor de tehnician reparator iar tu ești un robot de luptă. în plus sînt singur iar aici mai sînt doar roboți avariați, arătă el în jur. Cum te mai simți? Se pare că circuitele tale arată mai bine ca înainte.

- Sînt mai bine. Mai trebuie doar reparată și încărcată celula de energie... încă 30 de secunde. Cum voi ieși afară fără a fi identificat și oprit la ieșire de oamenii de pază? întrebă după cele 30 de secunde trecură.

- Roboții de pază, îl corectă tînărul. Cred că am eu soluția pentru asta, se întinse după un dispozitiv de mărimea unei nuci. Camuflaj. Aparține unui cyborg distrus în arenă acum cîteva zile, încă nu s-au ostenit să coboare pînă aici să o ia.

- Cine, proprietarii?

Tînărul aprobă.

- O să le spun că ai dispărut cînd eram ocupat cu alți roboți și că nu știu ce s-a întîmplat cu scutul de camuflaj. Du-te.

 

Cîteva zeci de minute mai tîrziu un om înalt se strecura prin mulțimea de oameni care se revărsa din tribune spre orașul mai tumultuos ca niciodată. Trecu de mașinăriile complet înarmate de la intrare a căror singur scop era să mențină ordinea și, dacă ar fi putut respira, ar fi tras adînc în piept aerul proaspetei dobîndite libertăți. Ajuns la suficientă depărtare de arenă Marcus se întoarse spre clădirea aproape monstruoasă a acesteia și o privi îndelung, Simțea că plecînd de acolo lăsa în urmă o mare parte a trecutului său ca sclav dar că acea porțiune de trecut îi decisese deja viitorul: acum era un robot gladiator și avea să lupte pentru șansa pe care nici unul dintre confrații săi umani și metalici nu au avut-o. Şansa pentru libertate și dreptul de a trăi. Iar pentru asta trebuia să-i mulțumească unui om căruia nu-i știa nici măcar numele dar pe care îl putea numi deja prietenul său.

Nu știa cum ajunsese aici și în acest timp, dar avea să afle. Trebuia să afle acest lucru pentru a ști cu exactitate pe cine se putea bizui și pe cine nu, avea nevoie de toți aliații pe care îi putea găsi. Dar pînă atunci, pînă cînd avea să-și îndeplinească scopul și soarta trebuia să se adăpostească de ochii necruțători ai autorității și să afle tot ce se putea afla despre lumea care îl înconjura.

Se întoarse spre strada principală care se întindea începînd de la arenă și, ignorînd taxiurile aeriene care zburau la cîțiva metri deasupra capului său doar pentru a ateriza sau decola cu manevre sinucigașe printre restul de mașini care circulau pe sol, se îndepărtă liniștit lăsînd cupola de sticlă a arenei undeva în depărtare. Se obișnuise deja cu mediul înconjurător. Opri cîmpul de camuflaj numai la intrarea într-o străduță laterală lăsînd să se vadă carcasa metalică care străluci mat la lumina palidă a unui bec și începu să caute un adăpost. în primul rînd, avea nevoie de o sursă constantă de energie și de piese de schimb pentru viitor, în al doilea rînd, trebuia să intre în contact cu roboții despre care cel ce-l ajutase îi povestise că ar exista prin aceste locuri. Nu știau încă, dar Conducătorul lor tocmai sosise.

 

în subsolul arenei acum aproape pustii un om micuț, dar cu o privire vie și mișcări rapide și sigure, organizatorul spectacolului de deasupra, intră în încăperea aproape imensă în a cărui colț mai îndepărtat un om tînăr cu plete stătea aplecat asupra unui robot avariat pe care încerca să-l repare.

- Cum merge robotul cel nou? îl întrebă.

- Bine, îi răspunse acesta fără să se întoarcă spre el. L-am instruit ce să facă și i-am dat drumul în junglă.

- Ştie?

- Ce? Că este un spectru energetic într-o lume care nu există? Că este un program într-un amărît de computer al unei civilizații extrem de avansate care a creat un univers întreg și pe noi, oamenii, înăuntrul său numai pentru distracție? Nu, dar va afla în curînd.

- Cînd?

- Cînd vom fi suficient de puternici pentru a ce cere drepturile care ni se cuvin. Libertatea de a opri acest program sau de a-l controla cum credem de cuviință.

Omul se întoarse spre noul sosit iar acesta putu să vadă în locul lui o pasiune și o doză de hotărîre care ar fi speriat un om normal prin intensitatea lor. Dar el nici măcar nu era un om, era doar o adunătură de 1 și 0 ai unui program ce rula fără oprire și pentru eternitate de o infinitate de eoni.

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

User Rating: / 1
PoorBest  
Gladiatorul - Dan-Marius Sabău - povestiri: 5.0 out of 5 based on 1 reviews.


JEmbedAll, the best Joomla native extension

Cumpără și descarcă JEmbedAll, cea mai bună extensie nativă Joomla pentru dezvoltarea site-ului tău!

Cutia cu surprize

Vinde și cumpără produse realizate manual (handmade) prin intermediul site-ului Cutia cu surprize.

kanji kendo

Vino și practică kendo la CS Ronin-Do Oradea

servicii în tehnologia informații

Oferim servicii de consultanță în IT, dezvoltare de site-uri și aplicații online.

web design consultanță software applicații

Dezvolt aplicații și realizez pagini web, așa că ai ajuns la locul potrivit dacă cauți pe cineva în domeniu IT, dezvolt extensii Joomla! și ofer consultață pe marginea activităților tale pentru eficientizarea acestora și implementarea sau dezvoltarea ulterioară a unor sisteme informatice care să-ți transforme afacerea într-o mașinărie bine unsă. Pentru informații suplimentare poți să mă contactezi.