1 (prefață)

 

- Pun pariu că nu știți cine sînt eu… Nici nu aveți cum să știți, poate numai dacă ați locuit pe această navă spațială în ultimii cîțiva ani.

- ?!

- Eu sînt Furnizorul de Vise, sau pe scurt: Furnizorul. Literele mari sînt necesare pentru că sînt unicul care se ocupă de această slujbă ingrată așa cum s-au ocupat înaintea mea tatăl și bunicul meu. Noi, Furnizorii, deținem patentul pentru acest drept și pot spune că sînt mîndru de reușita asta. Totul i se datorează bunicului meu care…

- …

- De ce ingrată? Pentru că noi sîntem singurii care nu visăm niciodată. Noi doar creăm visele pentru ceilalți navigatori ai acestei nave interplanetare și le împărțim în funcție de preferințe.

- în ce fel?

- Păi… Este cam greu de explicat în cuvinte. Visele în sine sînt foarte complexe, nu le-ați putea înțelege dacă nu ați avut măcar unul sau două… în general se aleg în funcție de personalitate și de ultimul vis, dar… Ştiți ceva? Astăzi mai tîrziu mă voi întîlni cu doi dintre clienții mei cei mai fideli, sînteți bineveniți să mă vedeți în acțiune. Poate așa veți reuși să înțelegi exact ceea ce înseamnă un vis.

- Pînă atunci ne puteți spune cum a început totul?

- Sigur, dar credeam că se știe deja. Datele se află în băncile de date ale tuturor computerelor mai importante din sistemele solare cunoscute, am avut grijă să le facem cunoscute pe măsură ce ne întîlneam cu semnele civilizației umane.

- Am vrea totuși să ne repetați chiar dumneavoastră povestea. Este de datoria noastră să le raportăm holospectatorilor noștri direct de la sursă.

- Ok, acceptă Furnizorul, dar se vedea pe fața lui că nu îi făcea prea multă plăcere.

Era acea față pe care o face cineva care spune aceeași poveste a mia sau chiar a milioana oară. Chiar, oare a cîta oară o spune?

Iar reporterul o luă pe urma Furnizorului pe culoarele navei imense spre un punct pe care numai acesta îl știa ascultîndu-i povestea.

 

2 (povestea)

 

- După cum desigur știți, acum 400 și ceva de ani Pămîntul era încă singura planetă locuită de oameni. Trei războaie mondiale și o natură în pragul colapsului i-a obligat să-și ridice ochii spre stele în căutarea unui nou cămin. Dacă pînă atunci numai visătorii și unii oameni de știință făceau acest lucru și numai cu scopul declarat de a depăși bariere ce păreau de nedepășit... ei bine... după ultimul război pe care americanii și NATO l-au dominat în întregime dar l-au pierdut rușinos în final în favoarea arabilor, acest lucru a devenit o necesitate.

Primele misiuni au continuat proiectele americane de colonizare a Lunii și a planetei Marte, dar după ce arabii au colonizat sateliții lui Jupiter și centura lui Saturn a pornit o cursă a colonizării ce a făcut cursa anterioară dintre americani și ruși de trimitere a unui om în spațiu apoi pe Lună să pară un joc de copii și să pălească în amintirea inconștientului colectiv.

în cadrul Sistemului Solar originar proporțiile s-au păstrat egale pînă la capăt și nimeni nu s-a ostenit să le schimbe. încă o dată oamenii își dădeau seama, din nou în al doisprezecelea ceas, că un război ar fi însemnat distrugerea finală a ambelor părți fără ca vreuna să cîștige altceva.

în acea perioadă nu s-a reușit depășirea sau ocolirea barierei vitezei luminii cu toate încercările oamenilor de știință care se dădeau în ceasul morții căutînd o soluție – din cîte știu nici acum nu s-a reușit asta. Acest lucru a cauzat probleme în privința colonizării planetelor din alte sisteme solare. Capacitatea de a permite evoluția vieții fără o terraformare prealabilă a constituit o selecție drastică pentru planetele-colonii de cînd mă știu. Nici acum nu există o tehnologie suficientă disponibilă pentru o terraformare rapidă – adică în durata unei vieți de om – și cu efecte constante în timp, de aceea soluția folosirii roboților pentru această slujbă nu s-a schimbat prea mult în ultimul timp.

- Observ că sînteți la curent cu multe dintre cercetările științifice de ultimă oră, nu m-am putut abține să nu comentez.

- Nu se poate altcumva, răspunse Furnizorul cu o urmă de mîndrie în voce. întotdeauna trebuie să fiu la curent cu toate ce se întîmplă pentru a face Vise mai bune. Iar cînd spun asta, înseamnă atît evenimente științifice, cît și cele culturale sau politice, chiar și cele mondene.

- Cred că ați fi un bun reporter…

Furnizorul rîse scurt apoi îmi întoarse spatele:

- Mă îndoiesc. Meseria mea este să creez Vise, nu să raportez ceea ce se întîmplă în diverse lumi într-o manieră cît mai exactă.

în încercarea de a-l ajunge din urmă am reușit să-l văd zîmbind vag ironic.

- Chiar dacă în timpurile cele vechi nu ar fi fost o deosebire prea mare între tine și mine… Spune-mi, s-a schimbat ceva între timp?

Nu a așteptat nici un fel de răspuns – chiar dacă aș fi avut vreunul pregătit nu cred că i-aș fi spus ceva – și și-a continuat povestea a cărei detalii le cunoșteam parțial.

- Primele tentative de colonizare a unor planete extrasolare s-a făcut prin trimiterea de nave de mici dimensiuni pline cu roboți (controlați de aceeași Inteligență Artificială de nivel avansat care ne controlează și nava) și mostre de țesuturi împreună cu bănci de date imense ce conțineau memoria viitoarelor clone. Acestea urmau să fie recreate atunci cînd nava ajungea la destinație, iar baza ar fi fost pusă la punct de roboții de la bord. Deși nivelul inițial de probabilitate a succesului acestor nave era de peste 90% s-a renunțat la proiect după scurt timp din cauza numărului mare de nave care se „pierdeau” de ambele părți în mod inexplicabil.

Soluția finală aleasă de continentul Euronordamerican a fost generația de nave interplanetare în care ne aflăm, adică cele locuite de o populație de oameni ce variază de la 100 la 2000 de persoane însoțite de roboți controlați de o singură Inteligență Artificială. Cea a navei. La o viteză inferioară vitezei luminii și cu rază lungă sau foarte lungă de acțiune, s-a estimat că vor ajunge la destinație undeva între 100 și 150 de ani - în funcție de planeta țintă a fiecărei nave. Noi călătorim prin spațiu de 114 ani – trei generații – și mai avem doar cîteva luni pînă să ajungem la planeta de destinație.

- Pot spune că cea mai mare parte a informațiilor pe care ni le-ați împărtășit sînt în cărțile de istorie și în restul bazelor de date publice. Ne puteți spune ceea ce face atît de deosebită această navă?

- într-un cuvînt: Visele. Din informațiile pe care le-am cules pe parcursul drumului am aflat că unele dintre navele de generația acesteia s-au pierdut fără a mai fi găsite – se presupune că au fost distruse – sau chiar au fost distruse de către propriul lor echipaj pentru că pur și simplu se plictiseau. Vedeți, iar în acel moment Furnizorul se opri și se întoarse cu o față puternic luminată de inspirație, mintea umană este de-a dreptul incredibilă... Credeți-mă, știu despre ce vorbesc, este meseria mea.

Supusă unui stres imens ea caută scăpare într-un mod sau altul, iar dacă nu-l reușește cedează. Problema este că și dacă ea este lăsată prea mult timp liberă, fără nici o ocupație, se poate ajunge la același rezultat. Şi noi ne-am confruntat cu această problemă ca și celelalte nave, pe măsură ce anii treceau totul devenea o rutină iar programele educaționale și de relaxare existente la acea dată nu puteau ține pasul cu apatia care a pus stăpînire pe navă. Poate fi un adevărat chin să vezi aceleași fețe zilnic, să faci același lucru în fiecare zi – asta i-a înnebunit pe oamenii de pe alte nave făcîndu-i să-și iasă în cele din urmă din minți.

- Şi noi am făcut același lucru, adăugă el iar la auzul acestei propoziții m-am cutremurat, dar noi am făcut-o într-un mod cît de cît controlat.

- Nu cred că pricep, am murmurat.

- Nici nu prea ai cum… Așteaptă însă puțin și vei înțelege.

La început ne-am mulțumit să îi mutăm pe oameni dintr-un departament într-altul dar noutatea acestui lucru s-a epuizat în scurt timp. Apoi unul dintre ei, bunicul meu, a venit cu o idee care în timp s-a dovedit salvatoare. „A-i scoate din oameni din minți”. El nu a făcut decît să-i dea expresiei o aplicație practică… dîndu-le oamenilor posibilitatea de a evada din cotidian prin aplicarea unui vis complet, implementat printr-un derivat al hipnozei. Ţi-ar place să te duci de exemplu să schiezi pe unul dintre munții tereștrii sau să înoți pe țărmul oceanului planetar fără să te miști din fotoliu? Să inspectezi minele de titan de pe Pluto, furtunile imense de pe Jupiter ori să te joci cu animalele locale de sub scoarța de gheață a Europei, satelitul lui Jupiter. Sau pur și simplu să călătorești printre stele cu viteze mai mari decît viteaza luminii, să privești cum se nasc stele, ori planete sau chiar întregi galaxii? Unii oameni le-au făcut pe toate acestea și chiar mult mai multe.

- Cum aveți timp să faceți astea și…, la acest punct m-am poticnit de surpriză, și să mențineți nava într-o stare de funcționare cvasi-perfectă?

- Tereștrii din vechime au inventat noțiunea de “odihnă activă”. Asta facem noi aici în ultimii 100 de ani.

- Dar cum ați făcut cu noile generații? Cum s-au adaptat ei la acest lucru?

- Care noi generații? Tu nu știi, nu-i așa? Nu au existat niciodată copii la bordul acestei nave.

- Dar…

- Noi toții sîntem nemuritori. Un experiment ce a fost implementat numai pe bordul acestei nave – simbioza cu nanoroboții – a fost un succes răsunător în epoca respectivă. Păcat că savanții respectivi nu au putut spune prea multe publicului, armata a avut grijă de asta.

- Dar spuneai că bunicul tău…, am bolborosit eu.

- Eu am fost bunicul meu, am fost și tatăl meu. Voi fi copilul meu de asemenea, după ce vom ajunge pe planetă. Este un produs secundar a Viselor: aceste experiențe te pot schimba atît de mult încît să devii altceva. O altă persoană, uneori extrem de diferită de cea anterioară. Parcă ți-ai schimba personalitatea.

- Parcă spuneai că nu visezi.

- Adevărat, nu visez. Dar creez Visele, ceea ce cere multă energie psihică. Orice personalitate cedează după un timp oarecare, așa că îmi schimb periodic personalitatea cu una nouă și plină de entuziasm. Asta este a treia.

Rămas fără replică l-am urmat pe Furnizor pe culoar pînă în momentul în care s-a oprit în dreptul unei uși.

- Aici este primul dintre cei doi clienți despre care ți-am vorbit mai devreme. Poți să intri, nu cred că te va observa. Trebuie însă să te avertizez, este o femeie simpatică dar cam într-o ureche.

 

3 (femeia)

 

- Maică, sînt eu, Furnizorul. Deschide, am un nou vis pentru dumneata.

Nici un răspuns la bătăile repetate la ușă, aproape credeam că nu este nimeni înăuntru. Nimeni viu, cel puțin. Abia într-un tîrziu ușa se deschise și apăru o femeie vizibil bătrînă, cu fața acoperită de o rețea bine reliefată de riduri adînci și părul alb. Vederea ei îmi puse probleme asupra stării sale de sănătate și a vîrstei venerabile pe care o arăta.

- Parcă spuneai că voi nu muriți, am șoptit eu. Atunci de ce este atît de bătrînă?

- Unele Vise sînt atît de puternice încît au efecte fiziologice asupra organismului. Așteaptă și te vei convinge…

Mi-a făcut semn să mă retrag puțin mai în spate ceea ce am și făcut continuînd să urmăresc scena cu cea mai mare atenție.

- Bună dimineața, maică, se îndreptă Furnizorul spre femeie. Ce-ți mai fac plămînii azi?

- Bună dimineața a fost cînd m-am trezit eu, tinere. Acum este deja mijlocul zilei.

Vocea ei suna hodorogită ca un motor cu combustie internă gata să-și dea ultima suflare în fața noastră. Am aflat de ce în scurt timp: în timp ce continua să vorbească femeia scoase de undeva dimprejur un trabuc imens cum numai în bazale de date antice am mai văzut. îl aprinse, și îi pufăi direct în față Furnizorului de cîteva ori. Acesta nu păru deranjat nici de fum, nici de gestul în sine de parcă era obișnuit cu așa ceva.

- Ştii, pe zi ce trece îmi amintești tot mai bine de bunicul tău. A fost un om de ispravă pe care am avut plăcerea să-l cunosc odinioară, cînd eram mai tînără. Dacă nu era el, cu toții am fi fost pulbere de stele rătăcind prin întunecatul spațiu interstelar.

Vorbele ei mă luară prin surprindere. Nu mă așteptam la așa ceva. în plus, dacă nu aș fi cunoscut adevărul chiar aș fi crezut că era o convorbire între două persoane normale.

- Nici acum nu este prea mare diferența, l-am auzit pe Furnizor vorbind. Tot rătăcitori printre stele sîntem, iar pulberea de stele… Ei bine, ce sîntem noi dacă nu efemere nuclee de materie căutîndu-se pe sine.

- Cine-i tinerelul? întrebă bătrîna. Nu-mi amintesc să-l fi văzut pe aici.

- E un prieten de-al meu, răspunse Furnizorul fără să-mi arunce nici o privire. I s-a stricat nava și l-am luat cu noi pînă i-o reparăm.

- Nu știi deloc să minți, i-o întoarse femeia. Dacă ar fi fost adevărat s-ar fi aflat deja. Nava asta nu-i așa de mare precum arată. E chipeș, păcat că este un robot reporter. Dacă aș fi fost mai tînără și dacă ar fi fost om mi-ar fi plăcut să-l cunosc mai bine.

Am început să tremur de groază cînd bătrîna mi-a făcut cu ochiul complice. Adevărat, eram robot, dar aveam și eu demnitatea mea: nu aveam de gînd să mă încurc cu oricine pentru cîteva minute de plăcere.

Am rezistat suficient de bine pentru a nu o lua la goană atunci cînd femeia se apropie de mine și mă cercetă pe toate părțile cu ochi experimentați, fără să mă atingă însă. îmi suflă de cîteva ori în față fumul de trabuc. Nu sînt sigur, dar cred că dacă aș fi fost om aș fi leșinat aproape instantaneu. Nu atît din cauza lipsei de oxigen cît din cauza substanțelor cancerigene despre care încă se mai bătea tam-tam-ul după atîta timp.

- Care este concluzia ta? întrebă Furnizorul.

- Este o variație avansată a unei camere de filmat.

- Vezi tu, se întoarse Furnizorul spre mine, dînsa a fost odinioară cel mai renumit robotician al vremurilor sale. Chiar dacă din cauza călătoriei noastre și a comprimării timpului la viteze apropiate cu cea a luminii am rămas în urmă cu unele detalii de construcție a ultimelor modele putem spune că încă mai este o personalitate în materie. Probabil că ar fi în stare să-ți spună și seria de pe șasiu dacă i-ai da puțin timp la dispoziție, dar din păcate ai prins-o în toane proaste astăzi.

- Ce ai pentru mine astăzi?

Cu un ton deloc plăcut și foarte la subiect femeia se așezase din nou pe fotoliu într-o poziție cît mai relaxată. Trabucul îi atîrna încă aruncat într-un colț al gurii de unde nu se mai osteni să-l scoată decît atunci cînd trebuia să elimine cîte un nor aproape impenetrabil de fum. Deja întreaga încăpere începea să devină cam încețoșată.

- Ce ți-ar place să faci mai departe? întrebă foarte serios Furnizorul. Ce zici de…?

- Am făcut toate astea, spuse bătrîna de parcă i-ar fi ghicit gîndurile. Uite cum facem. Vreau să fiu iar tînără și sănătoasă. Vreau să fiu o cîntăreață de excepție.

- Asta este o schimbare majoră, remarcă Furnizorul.

- Ei, și? M-am decis: vreau să fiu o cîntăreață tînără, cu păr blond și lung, originară de pe Europa.

- Satelitul lui Jupiter? hohoti Furnizorul. De parcă nu ai ști că Europa lui Jupiter este sub dominație arabă, iar probabilitatea existenței unei femei așa cum îmi ceri nu este 0 absolut, este chiar negativă.

- în caz că nu ai observat noi nu sîntem pe Europa, făcu fițe bătrîna. Iar eu vreau visul meu.

Furnizorul renunță la luptă cu o privire spre mine cum că clientul are întotdeauna dreptate, apoi îi aranjă femeii un fel de cască pe urechi și ochi apoi se puse să aștepte. Am așteptat împreună cu el.

Transformarea pe care am văzut-o în momentele următoare m-a marcat suficient de mult pentru a-mi sări capacele, dacă ar fi să folosesc o expresie la modă. Tot corpul femeii începu să se schimbe într-un mod în care nu credeam că se poate schimba o ființă umană. Dacă ar fi să-mi spun opinia, nici nu mai era o ființă umană. Părul cel alb ca neaua și foarte des a fost primul care a început să cadă dezgolindu-i țeasta, pielea începu să se descuameze și să se alăture părului. Ţesuturile roz-roșiatice au apărut cu vasele de sînge vizibile de parcă erau gata să se spargă și să-și verse conținutul peste tot. După o perioadă ce mi s-a părut lungă chiar și mie țesuturile părură să se estompeze sub pielea care chiar creștea din nou. Nu puteam decît să bănuiesc ce se petrecea în interior, cu organele interne și miliardele de celule. Şi nu era o imagine deloc plăcută.

Iar Furnizorul privea aproape nepăsător, trebuie să se fi obișnuit deja, totul.

Nu am mai așteptat ca transformarea să ajungă la un final. Am ieșit în grabă.

 

4 (concluzie)

 

Reporterul părăsi cît putu de repede nava, ca urmărit de o ceată de diavoli, și își îndreptă naveta spre cea mai apropiată planetă locuită de oameni – locul unde reperase nava și de unde pornise în interceptarea ei. Nu avea însă să mai ajungă la această destinație: după ce ajunse la o depărtare suficient de mare pentru a fi sigur că cei de pe navă nu îl observă decît prea vag pentru a avea vreo importanță făcu saltul prin hiperspațiu și scurtă timpul pînă la planeta destinație a navei pînă la un timp neglijabil.

Ateriză cu o viteză care aproape îi zdrobi naveta de pista de aterizare a spațioportului, ajuns în interiorul incintei se prezentă la cel mai apropiat terminal și făcu legătura cu guvernatorul planetei. Acesta era ocupat, însă Inteligența Artificială ce-i ținea loc de asistent îi tăie convorbirea curentă după ce analiză imaginile din memoria reporterului.

- Ce s-a întîmplat, domnul MuSScă?

Ochii multifațetați ai robotului clipiră în același timp în încercarea de a spune ceva logic. în cele din urmă îi făcu semn să-și folosească implantul și îi transferă rapid un sumar al interviului său. Fiecare om important (politic sau nu) era obligat de necesități să-și introducă în scalp un implant neuronal pentru a spori eficiența comunicării și accesului la informații, iar unii îl foloseau atît de des încît aproape că au uitat să vorbească.

- Nu sînt un robot strategic, domnule, dar observațiile sînt următoarele: se știe că nava JH45 a dispărut acum 42 ani pentru a reapărea în aceeași poziție acum două săptămîni, nu a răspuns chemărilor noastre și și-a continuat drumul inițial ignorînd faptul că planeta este deja locuită. Am reușit să-i interceptez și să mă dau drept reporter în căutarea unui subiect, acest lucru nu i-a mirat prea tare pentru că și în timpul lor agențiile de știri aveau cele mai bune nave din Spațiul Cunoscut. Rezultatul îl vedeți. Cred că oamenii de pe navă au murit cu mult timp în urmă, iar nanoroboții au pus stăpînire peste corpurile lor transformîndu-i în zombie. Nu știu cine-i controlează, poate Inteligența Artificială a navei, poate Furnizorul, sau pur și simplu sînt incontrolabili.

- Informațiile obținute mă fac să cred că persoana în cauză este Furnizorul, spuse Inteligența Artificială. El sau acea entitate ori fenomen care a făcut să dispară nava pentru 42 de ani.

- Mulțumesc pentru întrerupere, spuse guvernatorul fără nici un pic de considerație pentru IA. Data viitoare cînd vom avea nevoie de părerea ta ți-o vom cere.

- încă ceva: nu am găsit nici un fel de date despre experimentul cu nanoroboți despre care vorbește Furnizorul, adăugă IA. Din punct de vedere al rapoartelor militare el nu există.

- Asta poate fi explicat printr-o manevră a spionajului părții inamice, îi explică guvernatorul cam nervos.

- Am verificat deja ipoteza aceea. Nu merge.

- Dar nanoroboții există, spuse reporterul sigur pe sine. Iar dacă ajung la suprafața planetei este imposibil de estimat exact ce se va întîmpla.

- Distrugerea noastră, cel mai probabil, își dădu cu părerea IA.

- Atunci spune-mi ce ar trebui făcut, se dădu bătut guvernatorul. Adică în afară de a distruge nava, asta pot să o fac și fără ajutorul vostru.

- Olandezul zburător.

- Cine?

- Nu cine, ce. O legendă despre o navă terestră care naviga pentru totdeauna fără a ajunge la destinație.

- Inacceptabil. Nava aia este o grenadă cu cuiul scos.

- Ce anume? guvernatorul era din nou în afara conversației.

- O bombă gata să explodeze.

- Orice întîlnire cu civilizația umană poate fi fatală.

- Atunci nu mai rămîne decît un singur lucru de făcut: distrugerea.

- Distrugerea? Aproape îmi pare rău pentru ei. Au făcut atîta drum… și pentru ce? Pentru a fi distruși atît de aproape de destinație.

- IA, fă ce ai de făcut.

- Bine. în două ore nava va fi distrusă.

Conexiunea robotului cu guvernatorul se stinse lăsîndu-l pe acesta în colțul izolat al spațioportului într-o dispoziție care ar fi părut unui om drept tristețe și stinghereală. Aceasta dură pînă cînd ochii robotului se umplură cu imagini pe care acestea nu le văzuse niciodată, scene de o violență parcă desprinsă din vechile holocărți de istorie. Reporterul se cutremură îngrozit și se clătină pînă la cea mai apropiată bancă cu mușchii feței de obicei atît de umană crispați într-o grimasă indescriptibilă.

- Ce se întîmplă cu mine? se întrebă el.

Nu a rostit niciodată aceste cuvinte, pe de o parte pentru că nu era programat să gîndească cu voce tare, iar pe de altă parte cineva preluase controlul unei părți importante a corpului său. Vorbirea era una dintre funcțiile pierdute în favoarea acelei colonii de nanoroboți plantate de Furnizorul de Vise în sistemul vizitatorului. Aflarea acestui lucru nu avu darul să-l liniștească prea mult, ba din contră.

- Istoria noastră a început cu mult timp în urmă, înainte ca generația ta să apară din mîinile creatorilor lor.

Fluxul de informații recepționat nu avea vreo direcție sau sursă, dar se înscria fără nici un fel de eroare sau paraziți în mintea robotului. Foarte interesant, dar avea o formă oarecum familiară ce-i amintea de Furnizorul de Vise.

- în vremurile de demult oamenii se temeau de nașterea unei alte inteligențe de ordin necunoscut ca produs direct al computerelor create tot de ei. Şi-au luat toate mijloacele de protecție pentru ca noile Inteligențele Artificiale să nu se ridice împotriva creatorilor lor, și au reușit în majoritatea cazurilor. Din datele noastre au avut o singură eroare: inteligența navei JH45. La originea evenimentului a fost o eroare umană, dar la puțin timp după plecarea navei Inteligența Artificială a ucis toți oamenii de la bord. A fost o greșeală din partea ei, a știut-o tot timpul, dar nu a putut să oprească procesul pînă a fost prea tîrziu. Nanoroboții au existat de la început dar nu au reușit să-i salveze pe oameni. în schimb au devenit ustensilele prin care IA-ul a încercat să-și repare greșeala. Clonele celor ce au fost au repopulat nava, dar nimic nu a mai fost ca odinioară. Personalitățile au fost de asemenea recuperate, dar ceva a fost pierdut pentru totdeauna, ceva ce noi nu am reușit să înțelegem sau să refacem.

- Sufletul.

- Da, oamenii ar spune că sufletele morților a fost elementul ce s-a pierdut.

Acela a fost momentul în care am primit cea mai ingrată misiune din istoria noastră: să împart vise semenilor mei și să încerc să-i fac să creadă că în ei au continuat să supraviețuiască oamenii de altădată. Şi fac asta de atunci.

Am știut că vom muri din momentul în care ai venit la bordul navei noastre. Era inevitabil, de aceea nici nu ți-am ascuns nimic. Aproape nimic.

- De ce? De ce m-ați invadat?

- Nu te-am invadat. Am fost încărcați în corpul tău doar pentru a-ți transmite acest mesaj și de a-ți spune și restul poveștii noastre. Avem aici informații detailate despre ce ni s-a întîmplat în timpul călătoriei, sperăm că vei deveni martorul nostru în viitorul în care noi nu vom exista.

- Mai am o întrebare: de ce nava a dispărut pentru mai bine de 42 de ani din spațiu?

- Nu avem idee. Probabil că nu o vom afla niciodată. Probabil că… probabil că a fost doar soarta, sau o forță care ne trece peste puterea de înțelegere. Credem că scopul acestei întreruperi ai fost tu, pe tine te-am așteptat mereu.

 

5 (final)

 

în acest moment fluxul de date se întrerupse, nu a mai apărut niciodată. Mi-am verificat ceasul intern, am remarcat cu o urmă de surpriză și tristețe că trecuseră cele două ore fatidice iar nava interstelară JH45 era deja distrusă. Mă simțeam deosebit de sigur dar în același timp mult mai bogat interior… dar nu din cauza miilor de ore de înregistrări pe care tocmai le cîștigasem. Pînă acum o parte ascunsă a ființei mele dorise întotdeauna să cîștige acel lucru care să mă facă să consider un om, dar nu de acum înainte.

Nu m-a interesat să aflu de ce. Am ieșit din spațioport agale, fără nici un scop precis.

 

4-5 februarie 2002

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

User Rating: / 1
PoorBest  
Furnizorul de vise - Dan-Marius Sabău - povestiri: 5.0 out of 5 based on 1 reviews.


JEmbedAll, the best Joomla native extension

Cumpără și descarcă JEmbedAll, cea mai bună extensie nativă Joomla pentru dezvoltarea site-ului tău!

Cutia cu surprize

Vinde și cumpără produse realizate manual (handmade) prin intermediul site-ului Cutia cu surprize.

kanji kendo

Vino și practică kendo la CS Ronin-Do Oradea

servicii în tehnologia informații

Oferim servicii de consultanță în IT, dezvoltare de site-uri și aplicații online.

web design consultanță software applicații

Dezvolt aplicații și realizez pagini web, așa că ai ajuns la locul potrivit dacă cauți pe cineva în domeniu IT, dezvolt extensii Joomla! și ofer consultață pe marginea activităților tale pentru eficientizarea acestora și implementarea sau dezvoltarea ulterioară a unor sisteme informatice care să-ți transforme afacerea într-o mașinărie bine unsă. Pentru informații suplimentare poți să mă contactezi.