"Diamantele sînt cei mai buni prieteni ai fetelor!"

CC junior privi semnul murdar de praf  prin vitrina spartă în cîteva locuri un pic cam nepăsător şi plictisit, apoi trecu mai departe la cele cîteva manechine cu forme vag umane care se vedeau prin semiîntunericul magazinului. Nu ştia ce căuta în această zonă a oraşului părăsit, dar era sigur că vroia mai mult decît ceva ce-ar putea culege dintr-un magazin de haine şi podoabe ieftine pentru femei. Vremurile exorbitante în care totul era la îndemîna şi sub stăpînirea oamenilor trecuseră demult, cu vreo 20 de ani înainte de apariţia lui în această lume decăzută. O întreagă generaţie înflorise şi apusese înainte ca el să facă primii paşi dincolo de graniţele nevăzute ale satului în care-şi petrecuse întreaga existenţă şi să conştientizeze rămăşiţele Marelui Oraş de la orizont.

Nici nu mai ştia cum era numit acest Mare Oraş prin ruinele căruia îşi pierdea acum vremea. În trecut oamenii avuseseră multe limbi, trăiau în comuniţăţi mari şi foarte diverse. Fiecare dăduse numele preferat oraşului, dar CC nu fusese niciodată foarte interesant despre numele pe care Marele Oraş îl avusese înainte de Dezastru. Îi era suficient să ştie că un meteorit venise direct spre Terra pe o traiectorie care-l înscria într-o coliziune frontală cu planeta în urmă cu aproape 4 decenii. Doar rachetele nucleare trimise de către oameni pentru a-l dezintegra şi faptul că satelitul natural, Luna, aproape s-a interpus în calea bolovanului spaţial a dus la evitarea unei catastrofe care ar fi dus la extincţia întregii vieţi de pe planetă. Efectele, însă, au fost cumplite: meteoritul s-a dezintegrat în atmosferă iar ploaile radioactive şi acide au curăţat viaţa de la suprafaţă la fel de eficient precum îşi ştergea CC greşelile de ortografie folosind guma de pe capătul creionului din dotare în orele de curs de la şcoală.

Acum însă CC junior avea alte probleme pe care trebuia să le rezolve: avea să împlinească 18 ani în curînd. Majoratul îi bătea la uşă, iar părinţii îl stresau să-şi găsească pînă atunci o nevastă şi să înceapă să lucreze la noua generaţie: oricît de mult îl atrăgea întreaga orgie sexuală pe care i-o promitea ideea unei soţii pe care trebuia să o suporte toată ziua, părinţilor săi le era mult mai dragă ideea unor nepoţi de care să aibă grijă şi care să le ducă mai departe moştenirea. Aşa că îl zoreau să-şi cumpere nişte inele de logodnă, verighete de la oricare dintre magazinele de profil care încă mai existau prin satele dinprejurul marilor comunităţi umane. Probabil că dintre toate speciile vii care trăiau pe Terra în momentul Dezastrului oamenii au fost cei mai grav afectaţi: din cei 10 miliarde mai rămăseseră doar cîteva mii dispersate în diverse colonii la mare distanţă de toate celelalte. Într-o lume care le devenise din ce în ce mai ostilă pe măsură ce numărul de specii inteligente se mărea de la un an la altul - Inteligenţa era în floare, acum că i se dădea prilejul de a-şi dezvolta noi aptitudini necesare supravieţuirii zilnice - oamenii erau conştienţi că timpul lor trecuse şi că în curînd vor trebui să lase loc altora. Dar moştenirea pe care le-o lăsaseră era mai mare decît îşi era dispus să-ţi imagineze CC junior în acele momente. Pe el îl interesa doar căsătoria apropiată şi faptul că avea nevoie de cît mai multe inele de logodnă, cîte unul pentru fiecare potenţială pereche.

Dacă ele conţineau diamante cu atît mai bine. Cu cît mai mare erau pietrele cu atît mai bine! Pe oameni îi interesau doar efectul lor estetic, dar erau al naibii de bune pentru păstrarea datelor o perioadă lungă de timp (sînt mult superioare oricare altor cristale!) şi ajutau la stabilirea unor frecvenţe mai precise pentru toate procesoarele lor. CC era sigur că nici o altă roboată (era sigur că l-ar urî dacă le-a apela cu o asemenea insultă pe care doar copiii neprogramaţi o mai aruncau din cînd în cînd) nu avea să îi reziste atunci cînd avea să se întoarcă acasă cu cîteva diamante cît oul de porumbel găsite printre ruinele Marelui Oraş. Avea toate şansele să pună mîna pe nişte chilipiruri şi să se întoarcă ca erou - zonele odinioară locuite de oameni au fost declarate cu multă vreme inainte interzise pentru cei ca ei pentru că le epuizau rapid sursele de energie din cauza terenului greu accesibil. În unele cazuri (dacă avea să dea crezare legendelor) diverse Inteligenţe Artificiale rămăseseră blocate în incinte închise şi muriseră înainte de a găsi o soluţie de a ieşi.

Dar nu era şi cazul lui! Precaut, îşi luase cu el suficiente provizii ca să reziste o săptămînă întreagă în aceasză zonă morbidă.

CC junior îşi trase după el bateria auxiliară, o fixă bine între roţile cîtorva maşini distruse şi se opri lîngă o maşină oprită jumătate pe trotuar, jumătate pe carosabil. Vroia să se odihnească un pic şi să-şi reîncarce un pic bateriile externe prin epiderma translucidă fotosensibilă înainte de a se decide încotro să pornească mai departe. Îşi scutură creasta lungă şi deasă de pe mijlocul capului (i-l străbătea de la frunte la ceafă şi era al naibii de mîndru de ea) care se umpluse de praf după ce o pală de vînt i-o umpluse de praf şi cenuşă. I-au trebuit cîţiva ani ca stratul de plastic izolator al circuitelor externe să se adapteze programării detaliate pe care a învăţat-o s-o aplice în şcoală, nu avea de gînd să renunţe la rezultatul atît de scump la vedere atît de uşor. Era cel mai de seamnă atribuit al lui în afara pieptului bombat şi al celor două roţi din spate, adăugate în completarea unei perechi solide de picioare pe care stătea de obicei.

Melancolic, CC junior îşi întoarse privirea de la soarele care cobora roşiatic-violet spre apus, printre cele cîteva clădiri înalte care mai rămăseseră în picioare, şi se decise că era timpul să plece: vroia să ajungă pînă la capătul străzii înainte de căderea întunericului.

Şotîlc, şotîlc, roboţelul ocoli mormanul de fiare contorsionate care fusese odinioară un autovehicul şi o luă de-a lungul bulevardului, printre ruinele unui Mare Oraş. Căuta inele de logodnă, verighete de ocazie pentru a le impresiona pe fete şi a le transforma în vectorii unei noi generaţii de fiinţe anorganice gînditoare.