Cea mai interesantă nuntă pamflet a avut loc în Bucureşti în 29 februarie 2011 avînd ca locaţii principale primăria Sectorului 1 şi parcul Cişmigiu. Unii au considerat-o de la început evenimentul secolului, dar la cîte evenimente seculare au avut loc prin mass-media ultimilor ani expresia aia a început deja să fie prea perimată ca să fie luată în considerare. Dar nunta aia a fost foarte tare: s-au căsătorit Apoliticul de Serviciu cu Cîrcotaşa de după Colţ, cele mai faimoase personaje din România modernă. Ţinînd cont de importanţa au fost prezente toate televiziunile naţionale şi chiar cîteva televiziuni locale a căror reprezentanţi s-au deplasat la faţa locului pentru a relata evenimentul aşa cum trebuie.
Apoliticul şi Cîrcotaşa au declarat reporterilor în declaraţia de presă făcută în dimineaţa respectivă, cu cîrcoterile de rigoare care au întrerupt discursul. Pentru a nu vă încărca viaţa cu prea multe probleme am preferat să vă oferim textul prelucrat: "Nu ne aşteptam la o asemenea mediatizare a căsătoriei şi a dragostei noastre... vroiam să facem o nuntă simplă, cu cei 2000 de prieteni pe care-i avem prin parlament, guvern şi autorităţile locale din România... Tocmai de aceea am preferat să închiriem Cişmigiul doar pentru noi azi, am crezut că vom avea o nuntă discretă. Am chemat un fotograf nuntă Bucureşti şi am oferit rochii de mireasă tuturor celor care vor să le îmbrace, indiferent de sex. Nici unul dintre invitaţi nu va purta propriul chip la petrecere, le-am pregătit măşti de politicieni. Nu veţi şti niciodată cine se va ascunde sub măşti, am vrut astfel să arătăm adevăratul chip al politicianului român: sînt toţi produşi ai căsătoriilor între rude de gradul întîi, aşa cum sîntem şi noi, dar altă familie: Oportunistul Balcanic şi Promisiunea Golaşă."
V-aş oferi fotografii şi înregistrări video ale evenimentului, dar mi-a murit cardul în aparat atunci cînd şi-a dat seama de enormităţile care le îmregistram pe el. A preferat să-şi facă sepukku electronic decît să lase libere pe internet acele imagini.



Editura Litera - carti online

Mitsubishi